Tarifele la transportul rutier sar cu până la 20%

Prețurile biletelor pentru transportul rutier de persoane în traficul raional și interraional cresc cu până la 20% începând cu 1 martie 2026, potrivit metodologiei de calcul a tarifelor aprobată de Guvern în octombrie 2025.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 2 martie 2026, 20:20
Tarifele la transportul rutier sar cu până la 20%

Estimările arată că majorarea nu ar trebui să depășească pragul de 20% în condițiile în care costurile de exploatare rămân similare. Până la 1 martie, tarifele pentru cursele interraionale variau între 0,75 și 0,86 lei/km pentru un pasager, iar pentru serviciile raionale între 0,85 și 0,96 lei/km, transmite Bani.MD.

Totuși, în cazul transportului raional, tarifele ar putea crește chiar și cu până la 40%, dacă operatorii vor demonstra majorări justificate ale costurilor.

Noua metodologie prevede diferențierea tarifelor în funcție de tipul transportului și nivelul de confort oferit pasagerilor. Pentru cursele internaționale, tarifele vor fi calculate de Agenția Națională Transport Auto (ANTA), în timp ce consiliile raionale vor stabili prețurile pentru călătoriile interne.

Formula de calcul ia în considerare structura costurilor operatorilor, inclusiv prețul combustibilului, coeficientul de îmbarcare, cheltuielile administrative și salariile angajaților din sector.

Fiscul nu iartă nici prezervativele! TVA de 20% din 2027

Mănușile medicale, prezervativele, tampoanele, absorbantele și cupele menstruale riscă să fie taxate cu TVA de 20% începând cu anul 2027, după ce aceste produse nu mai figurează în lista bunurilor pentru care proiectul noii politici fiscale păstrează cota redusă de 8%. Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham) cere Ministerului Finanțelor să reintroducă expres aceste categorii în lista produselor taxate cu 8%.

10 milioane de euro amendă pentru bănci în cazuri de spălare de bani. Criptoactivele și fotbalul intră sub control

Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru bănci, reguli noi pentru criptoactive și obligații suplimentare pentru cluburile profesioniste de fotbal. Sunt câteva dintre prevederile celor două proiecte de lege elaborate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care propun modificări importante în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și finanțării proliferării.

Compensații pentru sezonul rece: Guvernul caută fonduri suplimentare și înăsprește criteriile de acordare a sprijinului financiar

Guvernul caută surse suplimentare de finanțare pentru compensațiile la încălzire din viitorul sezon rece, după ce a prevăzut în bugetul de stat doar 550 de milioane de lei. Premierul Vasile Tofan anunță că regulile de acordare vor fi înăsprite, astfel încât banii să ajungă în primul rând la familiile care au cea mai mare nevoie.