Ceban: Nu vă lăsați manipulați și gândiți de pe acum pe cine veți alege
Nu vă lăsați manipulați și gândiți de pe acum pe cine veți alege! Este mesajul transmis de liderul Partidul „Mișcarea Alternativă Națională” (MAN). Într-o postare pe rețele, Ion Ceban acuză echipa Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de incompetenţă și îndeamnă oamenii să facă o alegere anti-PAS la alegerile parlamentare din acest an.
„PAS nu mai are alte teme de campanie decât sperietoarea și frica pe care o multiplică în societate. Fiecare cetățean trebuie să înțeleagă că scopul lor este de a diviza societatea în alegerile parlamentare care vin, iar ca urmare să beneficieze de votul oamenilor, chiar dacă aceștia nu i-au ales direct pe cei din PAS. Doar vreau să dau un exemplu: chiar dacă PAS, la alegerile parlamentare precedente, a câștigat doar 52,8% din voturile cetățenilor, din contul partidelor care nu au trecut pragul electoral, PAS s-a ales cu 63 de mandate. Mulți dintre cei 63 de deputați PAS, unii având pentru prima dată o funcție – și prima lor funcție fiind de deputat, au ajuns boieri și milionari pe seama cetățenilor: unii care au crezut în promisiunile de vremuri bune, iar alții care au ales alte partide și nu au reușit să treacă pragul electoral. Exact așa mizează să ajungă în fotolii și după această campanie electorală parlamentară. Au venit în fruntea statului o gașcă de incompetenți, rupți de realitate și de problemele oamenilor, care câștigă prin manipulare și prin minciună. Asistați de o armată de propagandă, care a primit, din ce am aflat recent, zeci de milioane de dolari.Nu vă lăsați manipulați și gândiți de pe acum pe cine veți alege, astfel încât votul Dvs. să nu fie iar redistribuit incompetenților. Alegeți pe cei care au reușit să vină cu rezultate pentru oameni, localități și țară. Nu pierdeți votul, căci acel vot va merge iar la PAS. E timpul să avem grijă, în primul rând, de țară și de oamenii noștri”, scrie liderul MAN, citat de Realitatea.MD.
PAS nu a comentat, deocamdată, mesajul lui Ion Ceban și acuzațiile din postare.
Amintim că, alegerile parlamentare din acest an ar putea fi organizate începând cu mijlocul lunii iulie și până la începutul lunii octombrie, spune vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica. O dată exactă va fi stabilită, conform legii, de parlamentari.
(VIDEO) Renato Usatîi cere explicații de la SIS după investigația privind directorul MoldATSA: „Problema nu mai este doar despre Vangheli, ci despre cine l-a acoperit”
Orice neconcordanțe din CV-ul șefului MoldATSA trebuie să fie depistate în cadrul verificărilor efectuate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS). Declarația a fost făcută de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, după ce Ziarul de Gardă a publicat o investigație în care se spune că directorul întreprinderii de stat MoldATSA, Dumitru Vangheli, a falsificat unele informații din CV.
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, despre integrarea europeană: „Este timpul ca autoritățile să pună punct sloganelor și să livreze rezultate”
Deschiderea negocierilor pe clusterul I „Valori fundamentale” de către cele 27 de state membre ale Uniunii Europene reprezintă un vot de încredere pentru Republica Moldova, care obligă autoritățile să treacă de la discursul electoral la acțiuni concrete. Declarația a fost făcută de deputatul fracțiunii Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități.
(Video) Alexandr Berlinschii, despre creșterea vârstei de pensionare a militarilor și funcționarilor publici cu statut special
Guvernul spune că urmează modelul european, dar în Europa nu există doar vârste mai mari de pensionare, ci și salarii mai mari.