Un moldovean care a încercat să aducă în R.Moldova cinci biciclete electrice furate, prins de polițiștii români de frontieră

Poliţiştii români de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor cinci biciclete electrice, care figurau în bazele de date ca fiind furate.

publicat de Anatol Chirilov
vineri, 28 iunie 2024, 17:03
PFR

În data de 26 iunie a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 25 de ani, care transporta în microbuzul pe care îl conducea, mai multe biciclete dezmembrate și componente de biciclete.

În baza profilului de risc și a informărilor internaționale cu privire la fenomenul furtului de biciclete electrice, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali români a descoperit, ascunse și nedeclarate, în interiorul microbuzului, șase biciclete electrice dezmembrate, pentru care șoferul microbuzului nu deținea niciun document de proveniență.

Au fost efectuate verificări suplimentare, iar în data de 27 iunie, cu sprijinul ofițerilor Agenției Frontex care desfășoară activități în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, polițiștii români de frontieră au stabilit că cinci dintre bicicletele electrice identificate figurează în bazele de date ca fiind furate.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unui conațional, transportă bunurile și că nu are cunoștință despre faptul că acestea sunt furate. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar bicicletele, în valoare de 50.000 de lei românești, au fost reținute în vederea continuării cercetărilor.

Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro”. CNA efectuează de la o luni percheziții

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a procurorilor din Procuratura Anticorupție (PA), efectuează acțiuni de urmărire penală într-o cauză privind fapte de corupție comise de persoane cu funcții de răspundere din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro” și persoane afiliate unor școli auto din municipiul Chișinău, fiind vizate în total cinci persoane.

(VIDEO) Lansatoare de grenade antitanc, ascunse într-o placă din beton, la Dubăsari. Urmau să fie vândute pe piața neagră

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Dubăsari, cu suportul specialiștilor Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP și sub conducerea PCCOCS, au documentat activitatea unui bărbat de 52 de ani, din comuna Cocieri, suspectat de păstrarea ilegală a armamentului, pe care ar fi intenționat să îl comercializeze pe piața neagră.