Primarul orașului Drochia, despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului
Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu, a prezentat, în cadrul unui interviu pentru NordInfo principalele realizări ale administrației publice locale din anul 2025. Accentul a fost pus pe infrastructură, mediu și atragerea fondurilor externe - toate având ca scop creșterea calității vieții drochienilor.
Infrastructură și mediu
Una dintre cele mai importante realizări ale anului este construcția magistralei de canalizare centralizată în sectorul Policlinicii.
„O realizare frumoasă a anului 2025, menită să sporească calitatea vieții locuitorilor orașului Drochia, este faptul că am reușit, în sfârșit, să construim magistrala de canalizare centralizată în sectorul Policlinicii și o stație de pompare a apelor reziduale din acest sector. Acest lucru ne permite ca, în următoarea etapă, să construim rețelele pentru conectarea nemijlocită a gospodăriilor”, a declarat primarul.
Sectorul respectiv nu a beneficiat până în prezent de canalizare centralizată, iar prin implementarea acestui proiect administrația locală își propune să stopeze deversarea apelor uzate în lacul orășenesc, contribuind atât la îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor, cât și la protejarea mediului.
Dezvoltare urbană
O altă realizare importantă este câștigarea mai multor proiecte de dezvoltare. Recent, a fost semnat contractul de finanțare pentru extinderea proiectului de revitalizare a sectorului „Valea Curechiului”, iar procedura de licitație urmează să fie lansată în luna ianuarie de Agenția de Dezvoltare Regională Nord.
„Proiectul presupune reparația unui sector de drum, practic cea mai lungă stradă din oraș – strada Alexandru cel Bun, renovarea unui cartier și a unui bloc locativ din imediata apropiere a școlii și grădiniței, precum și amenajarea stațiilor de așteptare pentru transportul public”, a precizat primarul.
În paralel, în anul 2025 au fost reparate mai multe drumuri din oraș, iar administrația locală pregătește proiectele tehnice pentru extinderea suprafețelor de drumuri asfaltate în anul următor.
Mai multe proiecte europene câștigate
Totodată, Primăria Drochia a acumulat experiență în implementarea proiectelor cu finanțare europeană, inclusiv prin programul Interreg NEXT România–Republica Moldova. În prezent, sunt patru proiecte la lacul orășenesc, dintre care două câștigate și două în curs de implementare.
„Unul dintre proiecte vizează protejarea biodiversității lacului orășenesc și a parcului din jur, prin amenajarea unei alei pietonale, a unei parcări și a infrastructurii de agrement. Un alt proiect, tot prin Interreg Next, ține de reacția în situații de urgență – stația de salvare pe apă va fi reconstruită de la zero și dotată cu echipamentele necesare. Avem și alte proiecte în curs de aplicare, pentru că atragerea fondurilor rămâne principala sursă de dezvoltare a comunității noastre”, a conchis edilul orașului.
Amintim că Nina Cereteu a fost aleasă pentru prima dată în funcția de primar al orașului Drochia în anul 2015, fiind realeasă ulterior pentru noi mandate. Totodată, ea deține funcția de vicepreședintă a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Este distinsă cu Medalia comemorativă „Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni” și cu Titlul „Omul anului 2024 în Administrație Publică Locală”.
(VIDEO) Parlamentul a aprobat în prima lectură licențierea temporară a importurilor de cereale. Proiectul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, a acumulat 83 de voturi!
Parlamentul a votat în prima lectură, cu 83 de voturi, proiectul de lege privind licențierea temporară a importurilor de cereale și culturi oleaginoase. Inițiativa legislativă a fost prezentată de deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară.
(VIDEO) Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești: „Sistemul de siguranță este prăbușit complet”
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia imediată a ministrului Justiției și a ministrului Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești, unde o femeie a fost împușcată mortal de soțul său, iar trei copii au rămas orfani.
Tofan, despre cei cu case și mașini care primesc compensații: „Sunt mai șmecheri decât alții”. Guvernul pregătește filtre mai stricte
Guvernul pregătește criterii mai stricte pentru acordarea compensațiilor la energie, astfel încât ajutorul să ajungă la gospodăriile care au cu adevărat nevoie de sprijin. Premierul Vasile Tofan spune că veniturile declarate oficial nu reflectă întotdeauna situația financiară reală a unei familii.