(VIDEO) Reținuți pentru trafic de droguri
Activitatea unui grup infracțional suspectat de circulația ilegală a drogurilor, a fost deconspirată de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Ciocana și procurorii Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Ciocana.
Suspecții procurau droguri de diferite tipuri, prin intermediul aplicaţiei mobile „Telegram”, iar altele de către consumatorii finali şi diferiţi intermediari prin metoda tranzacţiilor prin rețelele de plăţi electronice. Ulterior banii erau transferaţi pe alte conturi curente înregistrate în băncile comerciale din Republica Moldova pe numele persoanelor interpuse.
În timpul măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au reținut în flagrant trei tineri de 19, 20 și 21 de ani, în timp ce plasau droguri în ascunzișuri. La aceștia a fost depistată masă vegetală uscată (cannabis).
În timpul percheziției la domiciliul acestora în capitală, oamenii legii au ridicat 500 grame de cannabis împachetat și porționat în cantități mai mici (150 de doze), un cântar de înaltă precizie și telefoane mobile cu informație importantă pentru anchetă.
Valoarea totală a drogurilor pe piața tenebră constituie 200.000 de lei.
Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Investigațiile continuă în vederea identificării altor complici, timp în care tinerii beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Bărbat împușcat în plină stradă, la Durlești
Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui incident produs, cu puțin timp în urmă, în Durlești. Potrivit datelor preliminare, suspectul, un tânăr de 22 de ani, aflându-se în stradă, în timpul unui conflict cu un cunoscut de-al său, în contextul unor neînțelegeri anterioare, i-ar fi aplicat o plagă prin împușcătură în regiunea mâinii, cu o armă confecționată artizanal.
Femeie lovită de un automobil pe trecerea de pietoni, la Soroca
O femeie de 59 de ani a fost lovită de un automobil în timp ce traversa strada regulamentar. Accidentul s-a produs în această dimineață, pe strada Ștefan cel Mare din Soroca.
Patru persoane afiliate organizației criminale „Kitaeț”, trimise în judecată pentru șantaj
Ofițerii Direcției combaterea criminalitǎții organizate şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești-oficiul Leova, anunță că la 03 septembrie 2026, au finalizat urmărirea penală și au dispus expedierea în instanță de judecată a unei cauze penale ce vizează acțiunile de șantaj, comise de patru persoane, membri ai unui grup criminal, afiliat organizației criminale „Kitaeț”.