„Puterea Dragostei” ajunge la Bălți! Filmul va fi proiectat trei seri la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”
Filmul „Puterea Dragostei”, semnat de Ivan Naniev, va fi proiectat la Bălți pe 17, 18 și 19 octombrie 2025, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, după premiera de la Chișinău. Trailerul thrillerului romantic dezvăluie o poveste intensă, în care dragostea, acțiunea și suspansul se împletesc. Regizorul promite o continuare captivantă, cu personaje noi și o viziune cinematografică îndrăzneață, menită să arate „puterea dragostei în toate formele ei”.
Regizorul Ivan Naniev a explicat că a ales să continue povestea primului film „Puterea Probabilității”, dar prin alte personaje. Pelicula explorează teme morale și sociale, prezentând confruntarea unui om cinstit cu mafia. Deși are forma unui thriller de acțiune, filmul transmite un mesaj pozitiv și optimist.
„Aici am luat decizia să dezvolt personajele Rodion şi Artur. Filmul este despre dragoste în mai multe manifestări ale ei – între soţ şi soţie, între părinţi şi copii. Ne-am străduit să arătăm Chişinăul aşa cum spectatorul încă nu l-a văzut. Avem locaţii frumoase, oameni frumoşi şi, desigur, un film cu happy end”, a adăugat Naniev, subliniind că producția îmbină dinamismul urban cu o viziune cinematografică nouă. „Spectatorul o să aibă foarte multe emoţii plăcute, pozitive. În istoria asta de aproape două ore există şi umor, dar şi momente care pot aduce lacrimi”.
Producătorul Sergiu Scobioală de la Realitatea Film a menționat că „Puterea Dragostei” va impresiona prin ritmul alert și scenele spectaculoase de acțiune.
„Dacă ați auzit în luna mai despre filmările cu poliție, împușcături și urmăriri pe bulevardul Ștefan cel Mare, acum puteți vedea rezultatul – un film dinamic, cu mașini sport și multă tensiune”, a declarat el.
„Puterea Dragostei” vine după succesul „Puterea Probabilității”, lansat în septembrie 2023, care a fost primul film moldovenesc achiziționat de HBO România. Noul proiect își propune nu doar să continue povestea, ci și să ridice standardele industriei locale de film.
Regizat și jucat de Ivan Naniev, filmul îi aduce alături pe actorii Aurel Pîntea, Giasti Sirah, Irina Tăruș, Bogdan Bîtlan, Valentin Zorilă, Ciprian Racilă, Daniel Nideico și Dumitru Munteanu. Imaginea este semnată de Oleg Butnaru, iar producția poartă amprenta unei echipe de creatori experimentați, coordonată de producătorii Sergiu Scobioală, Ivan Naniev și Dumitru Țîra. „Puterea Dragostei” este realizată de Shepherd Company, Butnaru FILMS și Realitatea Film, în parteneriat cu instituții și branduri de renume, între care Primăria Municipiului Chișinău, Poliția Republicii Moldova, Porsche Center Moldova, Castel Mimi Wine Resort și Radisson Blu Leogrand Hotel Chișinău.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.