(VIDEO) Parcare neautorizată, demontată forțat pe strada Alba-Iulia. În loc va fi amenajată o parcare publică gratuită

Pretura sectorului Buiucani continuă lucrările de demolare a parcării neautorizate amplasate pe teren municipal de pe strada Alba Iulia, 186 și 188.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 14 septembrie 2026, 21:01
demontarea forțată a unei parcări neautorizate

Potrivit autorităților locale, intervenția are loc în baza unei dispoziții emise de Pretura sectorului Buiucani, după ce agentului economic i-a fost oferit anterior termen pentru eliberarea voluntară a terenului.

Pretorul sectorului Buiucani, Vasile Moroi, susține că lucrările se desfășoară conform planului stabilit și că, după eliberarea terenului, municipalitatea va amenaja în zonă o parcare publică destinată locatarilor din cartier.

„Demolarea se desfășoară în baza unei dispoziții a Preturii sectorului Buiucani. În locul acesteia, municipalitatea va amenaja o parcare publică destinată tuturor locatarilor din cartier. Proiectul beneficiază de toate autorizațiile necesare și va fi dus la bun sfârșit”, a declarat Vasile Moroi.

Autoritățile precizează că terenul era utilizat fără autorizație, iar construcțiile improvizate ale parcării se aflau într-o stare avansată de degradare, afectând aspectul urbanistic și siguranța zonei rezidențiale.

Procesul de eliberare a terenului ar fi început încă în 2021, când Primăria municipiului Chișinău a notificat agentul economic despre neprelungirea relațiilor funciare. În 2023, acestea au expirat definitiv, iar drepturile asupra terenului au fost radiate din Registrul bunurilor imobile.

Ulterior, Pretura Buiucani a emis prescripții pentru eliberarea terenului, contestate de agentul economic. Potrivit municipalității, legalitatea acestor măsuri a fost confirmată de instanțele de judecată, inclusiv de Curtea de Apel.

După finalizarea demolărilor, autoritățile municipale anunță că în zonă va fi amenajată o parcare publică gratuită, cu o capacitate extinsă.