Consiliul Republican al PSRM a anunțat formarea în Parlament a fracțiunii socialiștilor
Consiliul Republican al PSRM a anunțat formarea în Parlament a fracțiunii socialiștilor. Marți, 21 octombrie curent, a avut loc ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, în cadrul căreia a fost examinată situația politică creată în urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025.
În cadrul ședinței s-a menționat că „alegerile parlamentare care au avut loc nu au fost nici libere, nici corecte. Acestea s-au desfășurat sub presiunea brutală a resurselor administrative, cu o implicare externă directă și pe fundalul represiunilor politice, intimidărilor și persecutării cetățenilor cu alte opinii”, scrie Realitatea.MD.
În aceste condiții, Partidul Socialiștilor „a devenit inițiatorul unirii forțelor cu adevărat de opoziție și suveraniste, care au semnat Declarația privind politica suverană a Republicii Moldova. Socialiștii au demonstrat încă o dată că pentru ei loialitatea față de principii și interesele naționale este mai importantă decât mandatele parlamentare.”
În cadrul ședinței a fost anunțată formarea în Parlament a Fracțiunii Socialiștilor, a cărei activitate se va baza pe trei principii de neclintit: Suveranitate – Dreptate socială – Valori tradiționale.
„Vom fi o opoziție cu adevărat a poporului”, se menționează în Declarația PSRM adoptată la finalul Consiliului Republican.
Amintim că, anterior, Partidul Comuniștilor anunțase că va avea fracțiune separată în noul Parlament. Anunțul a fost făcut de formațiune după reuniunea Comitetului Central.
Atât PSRM, cât și PCRM au candidat la alegerile de pe 28 septembrie pe listele Blocului Electoral Patriotic (BEP). Reuniunea socialiștilor, comuniștilor și „Viitorul Moldovei” a obținut 26 de mandate în noul Legislativ.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.