(VIDEO) Șeful IGP vrea modernizarea brățărilor electronice pentru agresori, după crima de la Măgdăcești: „Trebuie să aibă și elemente de electroșoc”
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a propus ca brățările electronice aplicate agresorilor familiali să fie modernizate și să includă, eventual, mecanisme de electroșoc atunci când aceștia se apropie de victime la o distanță interzisă. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV în contextul tragediei de la Măgdăcești.
„Eu trebuie să recunosc că, în procesul de activitate, noi am constatat, în anumite activități, când făceam anumite măsuri sau operațiuni ale Poliției, verificând aceste brățări, că, de fapt, atunci când am contactat Inspectoratul de Probațiune să întrebăm unde este localizat obiectul, ni se arăta o adresă, în timp ce noi constatam că obiectul este deja la 2-3 kilometri de acea adresă, scrie unimedia.info.
Cu părere de rău, eu nu cunosc care este mecanismul exact al acestor brățări, dar, după mine, aceste brățări trebuie ajustate după alte standarde, mult mai sofisticate, inclusiv cu anumite elemente de reacție în raport cu agresorul.
Deci, ca să fiu mai clar, ele trebuie să aibă și elemente de electroșoc atunci când se apropie la o distanță mai mică de 300 sau 100 de metri, care este instituită.
În Republica Moldova, doar pe parcursul primelor șase luni de zile, avem peste 7.000 de agresori familiali luați la evidență. Deci, fiți atenți: 7.000.
În această perioadă, noi avem cauze penale, în care au fost pornite și emise ordonanțe de protecție. În peste 700 de cazuri avem ordonanțe de protecție. Peste 4.000 de cazuri avem ordine de restricție emise de polițiști. Ca să înțelegem numeric câte persoane se află în acest proces.
Acum, chiar în cazul de la Măgdăcești, această persoană a încălcat ordinul, ordonanța de protecție. În ce a constat încălcarea ordonanței de protecție? Prin efectuarea unui apel telefonic la fiică, ceea ce era interzis.
Pentru aceasta, Poliția a pornit o altă cauză penală, dar aici este și semnul de întrebare: aceste încălcări pot fi repetate. Un apel telefonic este un element, dar noi avem zeci de cazuri în care agresorul merge acasă la victimă. El nu are unde să amplaseze, el merge acasă la victimă. Și acestea sunt acțiuni repetate.
Poliția pornește cauza penală pentru nerespectarea ordonanței de protecție, dar alte măsuri legale, pârghii instituite de a forța neajungerea acestuia la loc, cu părere de rău, nu le avem și trebuie să le gândim ca metodă care sunt acestea: fie, cum am spus, brățara cu metode restrictive, fie instituim măsura restrictivă de arest, altă măsură.
Dar aici trebuie să înțelegem că mergem pe pârghia încălcării altor drepturi și trebuie să înțelegem unde este soluția cea mai potrivită în cazurile respective”, a spus Viorel Cernăuțeanu.
Statul are mii de scaune goale! Unul din opt posturi din administrație este vacant
În Republica Moldova erau vacante, la sfârșitul trimestrului II 2026, circa 31,9 mii de locuri de muncă, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Numărul acestora s-a redus cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 1,3% comparativ cu trimestrul I 2026.
Statul Major al Apărării ar putea deveni structură centrală distinctă. Proiectul, votat în prima lectură
Deputații au votat în prima lectură un proiect de lege care prevede instituționalizarea Statului Major al Apărării ca structură centrală distinctă, măsură menită să delimiteze mai clar conducerea militară operativă de atribuțiile administrative și logistice ale Ministerului Apărării.
Terenuri fără taxe și acorduri cu Guvernul pentru investițiile de amploare. Noua lege, votată în prima lectură
Investitorii locali și străini vor avea condiții noi de activitate. Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege cu privire la investiții. Astfel, investițiile vor fi direcționate cu prioritate spre sectoare strategice — energie, tehnologie, sănătate, infrastructură —, iar pentru proiectele de anvergură este introdus un regim diferențiat, cu criterii clare de calificare și facilități dedicate, coordonate printr-un punct unic de contact în cadrul Agenției de Investiții.