Guvernul facilitează accesul la datele publice pentru cetățeni și mediul de afaceri
Cetățenii și mediul de afaceri vor avea acces mai simplu la datele publice, iar protecția datelor cu caracter personal va spori.
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public.
Documentul reglementează procedura de depunere și de prelucrare a cererilor de reutilizare a datelor publice pentru alte scopuri decât cele în care acestea au fost colectate. Totodată, este prevăzut modul de contestare a refuzului privind comunicarea informațiilor.
De asemenea, potrivit proiectului, instituțiile vor fi obligate să modernizeze procesele de colectare și publicare a datelor și să reducă costurile administrative și timpul necesar pentru gestionarea cererilor de informații.
Impactul proiectului va fi unul major atât pentru sectorul privat, cât și la nivel social. Datele deschise vor putea fi folosite pentru identificarea unor noi oportunități de piață, îmbunătățirea strategiilor de marketing, dezvoltarea de noi produse, servicii și afaceri. De asemenea, utilizarea de date deschise va reduce costurile companiilor pentru realizarea cercetărilor și colectarea datelor.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării va coordona procesul de elaborare a politicilor în domeniul datelor deschise, iar Agenția de Guvernare Electronică va efectua o evaluare detaliată a portalului guvernamental unic de date deschise - www.date.gov.md pentru a determina necesitățile de dezvoltare și modernizare a acestuia.
Poliția de Frontieră a instruit 22 de specialiști în analiza datelor despre pasageri și evaluarea riscurilor
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a organizat, în perioada 7–10 septembrie 2026, un curs interinstituțional destinat consolidării capacităților de analiză a informațiilor despre pasageri și îmbunătățirii cooperării dintre autoritățile naționale.
Gazul cumpărat pentru Moldova s-a scumpit cu peste 15% într-o singură lună
Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.
Militarii moldoveni participă la exercițiul „Strong Griffin 2026” din Lituania
Un grup de militari ai Armatei Naționale participă, în perioada 3–14 septembrie, la exercițiul multinațional „Strong Griffin 2026”, desfășurat în Republica Lituania.