Comisia de anchetă: Salariul mediu la Moldatsa a crescut cu aproape 100% în șase ani

Salariul mediu la Moldatsa a crescut cu aproape 100% în ultimii șase ani, ajungând la 63,6 mii de lei. Este cel mai înalt nivel salarial înregistrat în rândul întreprinderilor de stat a căror activitate a fost analizată de Comisia parlamentară de anchetă. În același timp, numărul angajaților a rămas practic neschimbat, între 226 și 233 de persoane.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 6 octombrie 2026, 19:53
Moldatsa

Potrivit raportului Comisiei, în ultimii doi ani salariul mediu la Moldatsa a crescut cu 71%, de la 37,1 mii de lei în 2023 la 63,6 mii de lei în 2025. Salariul mediu al conducătorului întreprinderii a fost de aproximativ 112,6 mii de lei pe lună, scrie ipn.md.

Comisia constată că, în întreprinderile de stat, nivelul remunerării nu este corelat sistematic cu rezultatele financiare și performanța managerială. Potrivit raportului, salariul median în sectorul întreprinderilor de stat a crescut cu 79% în perioada 2019-2025, în timp ce productivitatea mediană a muncii a avansat cu 67%.

În acest context, Comisia recomandă instituirea unor contracte de performanță cu indicatori publici și evaluări anuale. Pentru neatingerea țintelor, aceasta propune aplicarea unor măsuri precum diminuarea remunerației sau revocarea conducătorilor.

Comisia de anchetă a fost instituită de Parlament pentru a examina activitatea unor întreprinderi de stat, inclusiv gestionarea patrimoniului public și remunerarea conducerii, în contextul informațiilor privind salariile și primele de la Moldatsa. Raportul comisiei a fost înregistrat în Parlament și urmează să fie examinat în plen.

Philip Morris Moldova solicită intervenția autorităților în cazul controalelor efectuate de ANSP

Philip Morris Moldova solicită autorităților competente din Republica Moldova să identifice o soluție legală și echilibrată în cazul comercializării pliculețelor cu nicotină. Compania a publicat o reacție oficială în care se menționează că, pe parcursul ultimelor luni, organele de control au efectuat zece inspecții simultane în punctele de comercializare ale partenerilor comerciali, la depozitul Philip Morris, precum și la cel al distribuitorilor.

SFS găzduiește misiunea Departamentului Afaceri Fiscale al FMI privind reforma administrării fiscale

În perioada 01–16 octombrie 2026, în cadrul Serviciului Fiscal de Stat se desfășoară misiunea tehnică a Departamentului Afaceri Fiscale al Fondului Monetar Internațional (FMI), dedicată sprijinirii procesului de reformare și modernizare a administrării fiscale. Misiunea este realizată de experții Susan Betts și Telita Synckers, cu sprijinul economistului superior Enriko Aav.