Tânăr de 25 de ani, condamnat la 23 de ani de închisoare pentru viol și omor. Ar fi înscenat sinuciderea victimei

Un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 23 de ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis, fiind acuzat de viol și omor. Sentința a fost pronunțată într-un dosar instrumentat de Procuratura municipiului Chișinău.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 17 august 2026, 22:05
Foto simbol

Potrivit acuzării, în februarie 2025, tânărul ar fi violat o femeie care presta servicii sexuale contra plată într-un apartament din capitală. Ulterior, în urma unui conflict, acesta ar fi omorât victima prin sugrumare.

Anchetatorii susțin că, pentru a induce în eroare organele de drept, bărbatul ar fi încercat să însceneze un suicid. Acesta ar fi provocat tăieturi la mâna victimei cu un obiect tăietor-înțepător.

Totodată, pentru a șterge urmele infracțiunii, inculpatul ar fi inundat apartamentul și ar fi prelucrat mai multe suprafețe cu spirt și alte soluții farmaceutice.

După comiterea faptelor, tânărul ar fi părăsit Republica Moldova folosind un pașaport fals. Ulterior, acesta a fost localizat într-o țară a Uniunii Europene și repatriat în Republica Moldova.

Pe parcursul urmăririi penale și al examinării cauzei în instanță, inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția.

Sentința poate fi atacată cu apel. Potrivit legii, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.