(VIDEO) Schemă de contrabandă cu semiremorci și camioane furate din UE, dată peste cap de IGPF
Ofițerii din cadrul Direcției investigare criminalitate transfrontalieră și ai Direcției urmărire penală ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță destructurarea unei scheme de contrabandă cu semiremorci și camioane din Uniunea Europeană, cu numere de marcaj și acte false.
Acestea ar fi fost introduse în Moldova prin Leușeni, o parte din ele fiind și furate. Așadar, din aceste motive, precum și datorită faptului că unele erau prea vechi ca să poată fi introduse în Moldova, cei trei bănuiți chișinăuieni cu vârste de 40, 50 și 52 de ani ar fi recurs la ilegalități, precum prezentarea în vamă a actelor false privind starea tehnică a semiremorcilor și camioanelor.
Bănuiții ar fi intenționat să folosească semiremorcile și camioanele la transportarea mărfurilor, altele să le pună în vânzare ori să le pună în lucru în domeniul construcțiilor – transportarea pietrișului, nisipului sau altor materiale.
În baza bănuielilor rezonabile, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au urmat percheziții în regiunea Chișinăului, unde ofițerii Poliției de Frontieră au depistat: mijloace de transport de tip cap-tractoare și semiremorci cu numerele de înmatriculare din Moldova și Uniunea Europeană, înscrisuri de ciornă, numere de înmatriculare străine, consoane metalice pentru ștanțarea artizanală a codurilor de marcaj ale autovehiculelor și/sau numărul motorului, acte pentru mijloace de transport, telefoane mobile, mijloace bănești, date cu privire la transferuri bancare, cartele bancare.
Prin urmare, în baza acestor probe și celor acumulate anterior, procurorii le-au înaintat învinuirea în privința a doi din bărbații investigați, care ar fi avut un rol determinant în schema de contrabandă.
Cercetarea penală continuă, timp în care bănuiții beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
(VIDEO) Tânăr din Ucraina lipit cu fața de asfalt la Chișinău. Ar fi pus pe roate o „afacere” cu droguri
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate şi cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au reținut un tânăr de 19 ani, cetățean al Ucrainei, suspectat de comercializarea ilegală a drogurilor în municipiul Chișinău. Acțiunile polițiștilor au fost desfășurate în cadrul unei cauze penale pornite în luna august 2025, privind circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari.
Instructor auto din Chișinău, reținut de CNA și procurori într-un dosar de trafic de influență
Un instructor din cadrul unei școli auto din municipiul Chișinău este cercetat de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și de procurorii Procuraturii Anticorupție (PA) într-o cauză penală de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit mijloace financiare ilicite de la un candidat pentru a-i facilita obținerea permisului de conducere de categoria „B”.
Premieră în recuperarea bunurilor infracționale. Opt bunuri imobile, estimate la peste 9,6 milioane de lei, confiscate definitiv în beneficiul statului
Opt bunuri imobile, în valoare totală de peste 9,6 milioane de lei, au fost confiscate definitiv în beneficiul statului, în urma unei investigații desfășurate de Centrul Național Anticorupție (CNA) în comun cu Procuratura Anticorupție (PA). Printre acestea se numără terenuri pentru construcții, case de locuit și o construcție nefinalizată. Cauza vizează un fost funcționar public cu atribuții în domeniul cadastrului, condamnat pentru abuz de serviciu.