Tânăr din Ucraina, prins la volanul unui microbuz „Frankenstein”, la PTF Criva
În data de 22 septembrie 2025, la punctul de trecere a frontierei „Criva”, polițiștii de frontieră au dejucat planul unui cetățean străin de a introduce ilegal în Republica Moldova un mijloc de transport cu acte neconforme.
Un cetățean ucrainean, în vârstă de 21 de ani, s-a prezentat pentru control la volanul unui microbuz Mercedes-Benz Sprinter, înmatriculat în Ucraina. Având suspiciuni asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au efectuat un control suplimentar. În urma verificărilor, s-a constatat că numărul de identificare (VIN) al vehiculului prezenta urme de modificare, iar ultimele șase cifre nu corespundeau cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare.
Conducătorul auto a declarat că vehiculul ar fi fost reutilat, iar plăcuțele de înmatriculare ar fi fost atribuite din greșeală de la un alt mijloc de transport.
Microbuzul a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor, iar experții urmează să stabilească legalitatea modificărilor efectuate și încadrarea juridică a faptei.
Poliția de Frontieră reamintește conducătorilor auto importanța verificării autenticității documentelor și a datelor de identificare ale mijlocului de transport înainte de prezentarea la trecerea frontierei, pentru a evita situațiile neplăcute și eventualele consecințe legale.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.