(VIDEO) Schemă de escrocherie internațională. Chișinăuian, prins cu peste 2 mln de lei
Peste 2 milioane de lei au fost depistați în posesia unui tânăr de 22 de ani din capitală, reținut în cadrul unor măsuri speciale de investigație, desfășurate pentru combaterea infracțiunilor de escrocherie.
Conform materialelor acumulate, mijloacele financiare ar proveni dintr-o schemă de escrocherie de proporții, coordonată din afara țării. Suspectul este bănuit că ar face parte dintr-un grup criminal organizat, specializat în comiterea unor astfel de infracțiuni, având rolul de a prelua mijloacele financiare obținute ilegal și de a le converti în criptomonedă.
În urma perchezițiilor autorizate, efectuate la domiciliul și în automobilul acestuia, au fost ridicate sume de bani în valută națională și străină, telefoane, un dispozitiv de stocare a datelor, precum și alte obiecte relevante pentru cauza penală.
Tânărul este cercetat penal în conformitate cu legislația în vigoare. Acțiunile au fost realizate de polițiștii și procurorii din sectorul Buiucani, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău.
Măsurile de investigație și urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cazului, identificării și reținerii tuturor persoanelor implicate, precum și documentării întregii activități infracționale.
Accident cu implicarea unei motociclete în Chișinău
Un tânăr s-a ales cu traumatisme ușoare după ce motocicleta cu care se deplasa a fost implicată într-un accident. Cazul a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 16:58, pe strada Sarmizegetusa din sectorul Botanica al capitalei.
Schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede din străinătate. CNA și PA efectuează circa 20 de percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.
(VIDEO) 12 kg de droguri și doi ucraineni reținuți în urma unei operațiuni a Poliției Capitalei
Poliția Capitalei a ridicat aproximativ 12 kg de droguri, în urma unei operațiuni ample desfășurate pentru contracararea traficului și distribuirii ilegale de substanțe stupefiante și psihotrope.