Funcționarii fiscali participă la un atelier de lucru privind impozitarea activelor virtuale
Angajații Serviciului Fiscal de Stat participă în perioada 26-27 mai 2025 la un atelier de lucru privind impozitarea activelor virtuale, organizat de către Oficiul Coordonatorului pentru activități economice și de mediu al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.
Directoarea Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban a exprimat recunoștință experților Organizației pentru oportunitatea oferită funcționarilor fiscali.
„Datorită colegilor de la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa vom avea parte de un training în cadrul căruia va fi prezentată experiența altor țări, atât din punct de vedere legal, cat și din perspectiva riscurilor care sunt aferente activelor virtuale. Noi căutăm să vedem unde este venitul, unde este oportunitatea business-ului sau a cetățeanului, să fie totul corect și să fie achitate impozitele corespunzătoare. Este necesar să găsim o conotație implicită pe partea de fiscalitate, să clarificăm momentul când este realizat venitul, cum cuantificăm acest venit și cum sunt achitate în cele din urmă impozitele”, a declarat directoarea autorității fiscale.
Activitatea are drept scop oferirea unei înțelegeri fundamentale privind impozitarea activelor virtuale, standardele internaționale și abordările de reglementare.
În cadrul trainingului, angajații Serviciului Fiscal de Stat vor fi familiarizați cu noțiunea de active virtuale, fundamentele terminologiei tehnologiei financiare Blockchain, cele mai comune tipuri de impozitare a activelor virtuale și compararea lor, starea actuală a limitelor privind impozitarea activelor virtuale în cadrul Uniunii Europene.
De asemenea, participanții vor avea parte de studii de caz aferent situațiilor de urmărire a tranzacțiilor cu active virtuale, colectarea de informații de la furnizorii de servicii cu Active Virtuale, precum și cele mai frecvente cazuri de evitare a plății impozitelor.
Comerț, taxi, narghilea: Ce alte domenii vor fi vizate de controalele fiscului în septembrie
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) va desfășura, în luna septembrie, controale fiscale prin metoda verificării operative, orientate prioritar spre mai multe domenii de activitate economică.
Fiscul nu iartă nici prezervativele! TVA de 20% din 2027
Mănușile medicale, prezervativele, tampoanele, absorbantele și cupele menstruale riscă să fie taxate cu TVA de 20% începând cu anul 2027, după ce aceste produse nu mai figurează în lista bunurilor pentru care proiectul noii politici fiscale păstrează cota redusă de 8%. Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham) cere Ministerului Finanțelor să reintroducă expres aceste categorii în lista produselor taxate cu 8%.
10 milioane de euro amendă pentru bănci în cazuri de spălare de bani. Criptoactivele și fotbalul intră sub control
Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru bănci, reguli noi pentru criptoactive și obligații suplimentare pentru cluburile profesioniste de fotbal. Sunt câteva dintre prevederile celor două proiecte de lege elaborate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care propun modificări importante în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și finanțării proliferării.