Guvernului a aprobat proiectul de reorganizare prin transformare a Agenției pentru Supraveghere Tehnică în Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică
În cadrul ședinței de astăzi a Guvernului a fost aprobat proiectul de reorganizare prin transformare a Agenției pentru Supraveghere Tehnică în Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.
Reorganizarea urmărește conformarea la prevederile legii privind administrația publică centrală de specialitate, care atribuie exclusiv Inspectoratului funcția de supraveghere și control de stat conform domeniilor de competență exercitate la moment de agenție: urbanism și construcții, protecție civilă și contra incendiilor și securitate industrială.
Proiectul presupune reconfigurarea structurii organizatorice cu accent pe modificarea business-proceselor, fapt ce va facilita:
- creșterea încrederii în instituțiile statului și în guvernare, prin asigurarea transparenței, identificarea, prevenirea și contracararea amenințărilor, vulnerabilităților și riscurilor de corupție, inclusiv prin aplicarea instrumentelor digitale (camerelor de corp la efectuarea controalelor și a semnăturii electronice la recepții);
- consolidarea capacităților instituționale și funcționale, creând un sistem eficient și modern de supraveghere tehnică și control, în special în partea ce vizează ,,lupta” cu construcțiile neautorizate, prin crearea condițiilor propice dezvoltării unui sector imobiliar calitativ și performant.
Regulamentul stabilește funcțiile și atribuțiile Inspectoratului, fiind prevăzută inclusiv atribuția de participare la recepția a 3 faze determinante (trasarea axelor, primul și ultimul etaj autorizat), care recent au fost incluse prin modificări la Legea privind calitatea în construcții.
Reorganizarea nu presupune cheltuieli bugetare suplimentare, deoarece se menține efectivul – limită actual de 160 de unități.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.