Fostul șef antidrog avea un laborator de cocaină acasă, în Bolivia

Se întâmplă în America de Sud: Felipe Cáceres, 63 de ani, fostul șef antidrog din Bolivia, a fost arestat după descoperirea unui laborator de cristalizare a cocainei pe proprietatea sa, transmit portalul Infobae, și posturile Red Uno și Vision360.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 29 septembrie 2025, 18:24
Fostul șef antidrog avea un laborator de cocaină acasă, în Bolivia

Felipe Cáceres, fost viceministru al Apărării Sociale și Substanțelor Controlate în timpul președinției lui Evo Morales, a fost reținut în Chapare, centrul țării, după ce autoritățile au găsit un laborator de cristalizare a cocainei pe un teren care îi aparține.

Ministrul de Interne, Roberto Ríos, a declarat că operațiunea a avut loc într-o zonă din regiunea Trópico de Cochabamba. Laboratorul fusese instalat cu doar două zile înainte. La 600 de metri distanță, pe aceeași proprietate, a fost găsit Cáceres. 

Ríos a precizat că „este important de menționat că dreptul de proprietate, precum și implicarea domnului Felipe Cáceres sunt în curs de investigare. Ceea ce s-a identificat este că acest laborator se află pe parcela sa, motiv pentru care Ministerul Public a dispus arestarea sa”. 

În laborator s-au găsit cantități importante de substanțe chimice folosite la fabricarea cocainei, cum ar fi acetat, cărbune activat și benzină. 

Autoritățile estimează că laboratorul avea capacitatea de a produce până la 160 de kilograme de cocaină. 

Pe 23 septembrie, procurorul a dispus arestarea lui Cáceres, iar, ulterior, acesta a fost plasat în arest la domiciliu. Laboratorul a fost incendiat, iar terenul pe care a fost găsit complexul a fost confiscat.

Felipe Cáceres a fost unul dintre cei mai longevivi funcționari publici din guvernul lui Evo Morales, între 2006 și 2019. A fost numit viceministru la 8 zile după învestirea lui Morales, conducând lupta împotriva narcotraficului. 

În timpul mandatului său, Cáceres a trebuit să dea explicații publice pentru creșterea averii sale de la 1,9 milioane de bolivieni la peste 9 milioane, echivalentul a 1,2 milioane de dolari. 

În 2019, el a declarat că aceasta provenea din «muncă familială, onestă și transparentă». 

După arestare, fostul președinte Morales a declarat că este vorba de o „înscenare” pentru a-i aresta pe apropiații săi și a „acoperi” cazurile de corupție din administrația lui Luis Arce. 

Arestarea lui Cáceres este cel mai recent scandal care afectează agențiile antidrog din Bolivia, un fost șef al poliției antidrog așteptând în prezent procesul în SUA pentru contrabandă de droguri, iar un altul fiind deja în închisoare pentru trafic de droguri, a informat BBC. 

Bolivia este al treilea cel mai mare producător de cocaină din lume, după Columbia și Peru. 

Sursa: libertatea.ro

Peste 25.000 de persoane, evacuate în Franța din cauza incendiilor de pădure: 800 de pompieri luptă cu flăcările, 4 avioane au fost trimise din UE

Franța se confruntă cu incendii majore care au afectat 4.800 de hectare în Gironde, forțând evacuarea a 20.000 de persoane și mobilizarea a 800 de pompieri. Președintele Macron a activat mecanismul UE pentru sprijin aerian, anunțând sosirea avioanelor Canadair, Air Tractor și a elicopterelor Black Hawk din mai multe țări.