Accident cu implicarea troleibuzului de pe ruta Nr.22. Sunt victime
Cel puțin două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce un troleibuz s-a ciocnit cu un automobil. Accidentul a avut loc înm amiaza zilei, în jurul orei 11:11, pe strada Ion Creangă, din sectorul Buiucani al capitalei, susțin usrsele PulsMedia.MD.
Preliminar, se cunoaște că în accident a fost implicat un troleibuz de pe ruta Nr.22. cu numărul de bord 1322, și un automobil de marca Honda.
În urma impactului,. doi pasageri din troleibuz s-au ales cu traumatisme ușoare și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, dar și șoferul care se face vinovat.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.