Maia Sandu la Cartierul General al NATO. A reafirmat angajamentul R.Moldova pentru pacea și securitatea regională
Președintele Maia Sandu a efectuat o vizită oficială la Cartierul General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), cu sediul la Bruxelles, marcând 30 de ani de Parteneriat pentru Pace între Republica Moldova și NATO. Acest parteneriat a contribuit la un mediu mai sigur pentru cetățeni, la întărirea capacităților de apărare ale armatei și la reziliența societății noastre în ansamblu.
În cadrul vizitei, șeful statului a avut o întrevedere cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Discuțiile s-au concentrat pe securitatea regională, amenințările hibride – inclusiv interferența în alegeri și corupția electorală – și pe necesitatea unor acțiuni comune pentru protejarea democrațiilor din regiune.
Adresându-se Consiliului Nord-Atlantic (NAC), principala structură decizională a NATO, formată din reprezentanții celor 32 de state membre, Președintele Maia Sandu a subliniat eforturile Moldovei de a menține pacea și stabilitatea cu un război la graniță și de a-și consolida reziliența în fața amenințărilor hibride.
Sandu a atras atenția asupra tacticilor de interferență externă în procesele democratice, precum finanțarea ilicită a partidelor și manipularea informațiilor, care subminează democrația și încrederea cetățenilor. Președintele a evidențiat și importanța cooperării internaționale pentru apărarea democrațiilor în lume și promovarea păcii.
Vizita la Cartierul General al NATO subliniază angajamentul Republicii Moldova de a coopera cu țările partenere pentru a asigura securitatea cetățenilor, de a proteja procesele democratice în țara noastră și de a consolida rolul său ca partener de încredere în securitatea regională.
(VIDEO) Scandalul blocului de la Buiucani: MAN respinge acuzațiile PAS și invocă o hotărâre de Guvern
Fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău respinge acuzațiile PAS privind construcția blocului de pe strada Vissarion Belinski 4 și susține că lucrările sunt efectuate în baza actelor permisive și a documentației prevăzute de lege.
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Christopher Smith, noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova. Discuția s-a axat pe reintegrarea pașnică a țării și securitatea regională.
(VIDEO) Berlinschii cere explicații privind datoria de stat: „De la 69 la 132 de miliarde de lei. Unde au ajuns banii?”
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii cere autorităților explicații privind creșterea datoriei de stat a Republicii Moldova și modul în care au fost utilizați banii împrumutați și fondurile europene în perioada 2021–2026.