Reglări de conturi cu furculița, la Anenii Noi. Un bărbat a ajuns la spital
Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat cu o furculiță de către colegul de pahar, la care se afla în ospeție. Cazul a avut loc în noaptea de duminică, 12 decembrie, în jurul orei 23:00, în localitatea Bulboaca, din raionul Anenii Noi, susțin sursele PulsMedia.MD.
Victima s-a dovedit a fi un bărbat de 52 de ani, care consumase alcool la domiciliul cu un amic în vârstă de 53 de ani care venise la el în ospeție. Între cei doi s-a iscat un conflict, în urma căruia oaspetele și-a înjunghiat gazda cu o furculiță în abdomen.
A doua zi, 13 ianuarie, în jurul orei 18:40, atacatorul a solicitat intervenția unui echipaj medical, din cauza că starea de sănătatea victimei sale se agravase.
Bărbatului i-a fost acordat primul ajutor medical, ulterior a fost transportat la Spitalul raional Anenii Noi, iar atacatorul cu furculița a fost escortat la IP Anenii Noi pentru a fi documentat.
Aici este de menționat că, potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), în perioada 06-12 ianuarie, au fost înregistrate peste 15 500 de solicitări ale ambulanței.
Ambulanța a fost solicitată la 58 persoane care au avut de suferit în urma a 41 de accidente rutiere produse pe traseele țării. Ulterior, 47 de pacienți, inclusiv 9 copii cu diverse traumatisme, au fost transportați la spital.
Totodată, au fost înregistrate 32 solicitări pe motiv de intoxicație, printre care 12 cu medicamente, 8 cu monoxid de carbon și 6 cu alcool.
În perioada menționată au mai fost înregistrate 44 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu, printre care 24 combustii, 5 hipotermii și o persoană cu degerătură.
Un kilogram de cocaină, adus din Spania și pregătit pentru piața neagră din Moldova. Un bărbat a fost reținut
Aproximativ un kilogram de cocaină, estimat la 1,6 milioane de lei, a fost ridicat de polițiști și procurorii din sectorul Buiucani, în cadrul unei operațiuni de combatere a traficului de droguri.
(FOTO) Un tânăr băut a furat o mașină și a făcut-o zob, la Strășeni
Un tânăr băut a furat o mașină cu care a provocat un accident rutier. Cazul a avut loc astăzi în localitatea Cojușna, din raionul Strășeni.
(VIDEO) Fată bătută de două ori în aceeași săptămână, la Cahul
Două presupuse cazuri de violență între minore, ar fi avut loc zilele trecute într-un sat din raionul Cahul.