(VIDEO) Un ucrainean s-a apucat de crescut marijuana, la Căușeni. IGPF i-a stricat „afacerea”

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, în comun cu procurorii Procuraturii Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă, investighează un caz ce vizează un cetățean ucrainean, în vârstă de 33 de ani, bănuit de păstrarea și cultivarea ilegală a drogurilor.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 25 septembrie 2026, 13:54
IGPF

În cadrul acțiunilor desfășurate, în mijlocul de transport utilizat de acesta au fost depistate și ridicate aproximativ 10 grame de masă vegetală uscată.

În continuarea măsurilor procesuale, a fost efectuată o percheziție și la domiciliul persoanei vizate, iar mijlocul de transport a fost ridicat în cadrul investigațiilor.

Substanța depistată urmează să fie supusă expertizei de specialitate pentru stabilirea naturii acesteia.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, în baza art. 217 alin. (2) din Codul penal al Republicii Moldova.

Ceas de peste 51 de mii de euro, depistat la frontiera moldo-română

Un ceas în valoare de peste 51 de mii de euro, care nu a fost declarat conform prevederilor legale, a fost depistat la punctul de trecere a frontierei Sculeni. Cazul a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova, în timpul unui control efectuat de polițiștii de frontieră în conlucrare cu funcționarii vamali.