Accident cu implicarea unui angajat MAI, la Orhei. O femeie a ajuns la spital
O femeie a ajuns la spital, după ce o mașină a derapat de pe traseu și s-a răsturnat. Accidentul a avut loc ieri, 25 Octombrie, în jurul orei 10:55, în proximitatea localității Chipirceni, din raionul Orhei, iar la volan se afla un angajat al Ministerului Afacerilor Interne.
În accident a fost implicat un automobil de marca Mercedes, la volanul căruia se afla un pompierdin cadrul IGSU al MAI.
Acesta se afla în afara orelor de serviciu și se deplasa cu automobilul personal când, din motive încă nestabilite de anchetă, a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a răsturnat.
În urma accidentului, o femeie de 66 de ani, care se afla în Mercedes în calitate de pasageră, s-a ales cu multiple traumatisme și a fost transportată la spital pentru a i se acorda ajutorul medical necesar.
Din fericire, șoferul, dar și cea de-a doua pasageră, au scăpat vii și nevătămați.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
(VIDEO)Tânără jefuită ziua în amiaza mare pe o stradă din Chișinău
Un bărbat de 33 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău, este cercetat penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Rîșcani, fiind suspectat de comiterea unui jaf. Potrivit probatoriului acumulat, acesta ar fi sustras în mod deschis un telefon mobil din mâna unei tinere, în timp ce se afla pe o stradă din sector, după care a fugit într-o direcție necunoscută.
(VIDEO) Grav accident rutier, cu implicarea a doi polițiști, la Anenii Noi. Momentul impactului surprins de o cameră de bord
Poliția din Anenii Noi a fost sesizată, cu puțin timp în urmă, despre producerea unui accident rutier grav pe traseul R-2, în apropierea satului Calfa, raionul Anenii Noi.
(VIDEO) Nou accident cu implicarea unui motociclist gonit de INSP
Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident în timp ce era gonit de o motocicletă a INSP. Cazul a avut loc în jurul orei 13:50, la intersecția străzilor Ismail și Calea Moșilor.