(FOTO) Un șofer băut cu BMW-ul a pus la pământ un gard și a ajuns într-o curte ziua în amiaza mare, la Briceni
Un șofer și-a avariat grav automobilul, după ce a pierdut controlul volanului, iar automobilul a derapat de pe drum și s-a izbit într-un gard pe care l-a doborât. Accidentul a avut loc în amiaza zilei, în jurul orei 12:00, în localitatea Drepcăuți, din raionul Briceni.
Potrivit datelor preliminare, în accident a fost un implicat un automobil de marca BMW, ce era condus de un șofer în vârstă de 32 de ani.
Se presupune că acesta se afla în stare de ebrietate la volan, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.
În urma impactului, șoferul s-a ales cu traumatism cranio-cerebral, dar și cu o fractură a oaselor nazale.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
(VIDEO) Urmărire pe străzile Capitalei: un șofer de 29 de ani a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor
Un șofer de 29 de ani a fost urmărit de polițiștii INSP prin sectorul Ciocana al Capitalei, după ce ar fi ignorat somațiile oamenilor legii de a opri.
(VIDEO) Spațiu clandestin pentru consum de droguri, deconspirat în sectorul Ciocana. Proprietarul riscă până la 4 ani de închisoare
Polițiștii din sectorul Ciocana au deconspirat un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, amenajat într-un apartament din Capitală.
Femeie de 64 de ani din Chișinău, înșelată cu peste 1,1 milioane de lei. Escrocii s-au dat drept angajați „Premier Energy” și ai Poliției
O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a fost prejudiciată cu 1.120.735 de lei, după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții cunoscute.