„Astfel de acțiuni sunt coordonate cu Moscova”: Parada militară de la Tiraspol, dedicată autoproclamării regiunii separatiste, condamnată la Chișinău

Paradele militare au revenit la Tiraspol, după o pauză de trei ani. Regimul separatist marchează marți, 2 septembrie, 35 de ani de la proclamarea așa-numitei republici moldovenești nistrene, un eveniment nerecunoscut de comunitatea internațională, dar folosit constant de administrația locală pentru a-și reafirma simbolic pretinsa independență.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 2 septembrie 2025, 18:25   83
„Astfel de acțiuni sunt coordonate cu Moscova”: Parada militară de la Tiraspol, dedicată autoproclamării regiunii separatiste, condamnată la Chișinău

Parada este privită de autoritățile constituționale ale R. Moldova și de experți ca fiind „o provocare”, menită să transmită mesaje agresive și propagandistice, să întrețină o atmosferă de militarizare și să consolideze controlul Kremlinului asupra regiunii, scrie NordInfo.MD.

Chișinăul: O demonstrație de forță ce subminează pacea

Biroul Politici de Reintegrare a condamnat evenimentul, menționând că „manifestațiile preconizate și desfășurate la Tiraspol au un caracter provocator și sunt orientate spre subminarea suveranității și integrității Republicii Moldova în frontierele recunoscute de comunitatea internațională”.

Instituția a atras atenția că „logica acestor evenimente contravine Constituției și principiului dreptului internațional, promovând un accent pronunțat militarist și de îndoctrinare agresivă”.

De asemenea, Biroul a punctat că, în timp ce cetățenii de pe malul drept au marcat Ziua Independenței prin activități culturale și artistice, la Tiraspol sunt încurajate demonstrațiile de forță.

„În regiunea transnistreană iau amploare acțiunile de propagandă a urii, demonstrațiile de forță, aplicațiile militare. Aceste manifestări de agresivitate induc panică în rândul locuitorilor și sustrag atenția de la problemele urgente de ordin social-economic din regiune, care necesită intervenții prompte și bine gândite,” a menționat Mariana Sarî, consultantă principală la Biroul Politici de Reintegrare.

Fostul vicepremier pentru Reintegrare, George Bălan, a remarcat, la rândul său, că parada are legătură directă cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei și nu poate fi privită decât în cheie geopolitică.

„Astfel de acțiuni sunt coordonate cu Moscova, pentru că Moscova deține controlul efectiv asupra situației din regiunea transnistreană. Dacă vorbim de mesaje, da, sunt mesaje agresive la adresa Ucrainei și a Chișinăului. Încearcă să demonstreze forță, putere, agresiune, ceea ce nu poate fi acceptat de autorități. Dacă vor participa reprezentanți ai Federației Ruse, atunci va fi nevoie să luăm, ca stat, și alte atitudini față de Moscova”, a spus Balan.

El s-a referit la militarii ruși din Grupul Operativ al Trupelor Ruse, o structură rămasă în stânga Nistrului după destrămarea URSS, oficial prezentată ca fiind „pacificatoare”, dar considerată de Chișinău o forță ilegală de ocupație.

„Eveniment propagandistic, dictat de la Kremlin”

Și organizațiile non-guvernamentale atenționează că astfel de manifestații nu aduc beneficii comunității, ci servesc doar intereselor propagandistice și politice. Directorul de programe la Promo-LEX, avocatul Vadim Vieru, afirmă că tradiția militaristă moștenită din perioada sovietică este folosită astăzi pentru a transmite mesaje de forță și pentru a sprijini războiul hibrid purtat de Rusia împotriva Republicii Moldova.

„Nu putem vorbi despre utilitate socială atunci când se organizează parade militare. Federația Rusă, chiar dacă poartă un război de agresiune, nu a încetat să desfășoare astfel de manifestații. În cazul regiunii transnistrene, ele trebuie privite inclusiv în context electoral și al războiului hibrid”, a declarat Vieru, la Radio Moldova.

La rândul său, deputatul Oazu Nantoi consideră că realitățile din stânga Nistrului sunt dictate de la Moscova și menținute intenționat pentru a crea tensiuni.

„Pentru a înțelege ce se întâmplă în stânga Nistrului, trebuie să înțelegem că, așa-zisa „Transnistria” este un instrument docil al Federației Ruse. Deci, prin urmare, repet, ceea ce se întâmplă în stânga Nistrului este, în mare parte, dictat de la Kremlin”, a declarat Oazu Nantoi.

El amintește că locuitorii regiunii au avut de suferit inclusiv din cauza crizei gazelor, când „regimul de la Tiraspol, la indicația Kremlinului, a respins sumele și schema de asigurare cu gaz natural propuse de Chișinău, în parteneriat cu Uniunea Europeană”. În opinia sa, Moscova „vrea să mențină tensiune în această regiune”, inclusiv în contextul electoral de la Chișinău.

Deputatul a mai punctat că, în lipsa unei politici coerente și ferme a Chișinăului, pretinșii liderii de la Tiraspol „profită de impunitate și continuă declarațiile anticonstituționale și provocatoare”.

Eu consider că, în cazul în care există voință politică, consecvență și competență susținute din exterior, se poate de realizat reintegrarea pașnică prin integrarea etapizată și demontarea acestor structuri din stânga Nistrului”, a precizat deputatul Oazu Nantoi.

Sursa: Novostipmr

Parada militară, sub semnul Kremlinului

Menționăm că parada militară s-a desfășurat în piața centrală „Alexandr Suvorov” din Tiraspol, unde au fost arborate drapelele regiunii separatiste și ale Federației Ruse – tricolorul rus fiind proclamat, din 2017, al doilea steag „oficial” în stânga Nistrului. La tribună s-au aflat pretinșii lideri ai administrației separatiste, fețe bisericești și „veterani ai statalității transnistrene”, inclusiv Igor Smirnov, primul lider care a proclamat în 1990 așa-zisa independență a regiunii.

Actualul lider proclamat de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a inaugurat parada, susținând că regiunea a rezistat în timp prin „unitatea poporului” și a promis că va continua să insiste pe recunoașterea internațională a „statalității”. Pe artera principală a orașului au defilat circa o mie de militari, pacificatori, studenți ai academiei militare de la Tiraspol, angajați ai pretinselor structuri de forță și combatanți din conflictul din 1992, care au luptat de partea regimului separatist.

Amintim că așa-numita republică moldovenească nistreană nu a fost recunoscută de niciun stat membru al ONU, ci doar de alte entități separatiste din spațiul ex-sovietic, precum Abhazia sau Osetia de Sud.

Lituania se opune „decuplării” Moldovei și Ucrainei în negocierile de aderare la UE

Decuplarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană ar putea avea consecințe catastrofale pentru societatea ucraineană, a avertizat președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda. Într-o conferință de presă susținută la Helsinki, alături de omologul său finlandez, Alexander Stubb, liderul lituanian a făcut apel către Consiliul UE să deschidă, până la finalul acestui an, primul cluster de negocieri pentru ambele țări candidate, transmite IPN.

Irina Vlah: PAS a trecut la teroare deschisă - percheziții, intimidări, presiuni asupra colegilor noștri

Irina Vlah, liderul Partidului Republican "Inima Moldovei", unul dintre liderii Blocului Electoral Patriotic, spune că fiecare pas al Blocului Patriotic provoacă adevărate crize de isterie regimului. „Galbenii duc țara în prăpastie, iar îndepărtarea lor cât mai rapidă de la guvernare este o chestiune de supraviețuire a Moldovei ca stat”, a declarat ea la un briefing de presă de astăzi.