Ofițer din cadrul IP Orhei, cercetat penal de CNA pentru trafic de influență
Un ofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Orhei este cercetat pentru trafic de influență, fiind denunțat la CNA de superiorii săi. Potrivit denunțului, acesta ar fi pretins 7000 de euro de la o persoană în vederea influențării unor angajați ai Inspectoratului, în examinarea cărora se afla o cauză penală de vătămare intenționată a integrității corporale.
Potrivit faptelor investigate de CNA, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, ofițerul ar fi susținut că deține influență asupra unor funcționari publici din cadrul IP Orhei, iar în schimbul sumei solicitate i-ar putea determina să adopte o soluție în favoarea bănuitului.
În urma acțiunilor procesuale efectuate în dimineața zilei de 01.03.2024, ofițerii CNA au efectuat percheziții la angajatul inspectoratului și la domiciliul unui complice, aceștia urmând a fi audiați în calitate de bănuit și cercetați în stare de libertate.
În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Grav accident, soldat cu un mort și doi răniți în UTA Găgăuzia
O persoană a murit, iar altele două au fost rănite, după ce motocicleta cu care se deplasau a fost implicată într-un accident. Tragedia a avut loc în după-amiaza zilei de duminicî, 28 iunie, în jurul orei 18:20, în satul Etulia, raionul Vulcănești.
(FOTO // SURSE) Un ucrainean băut la volan a făcut prăpăd pe o stradă din Chișinău și a dat bir cu fugiții
Un bărbat a fost reținut, după ce a provocat un accident, soldat cu o persoană rănită și mai multe mașini avariate. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 01:40, pe strada Socoleni, din cartierul Poșta Veche al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD din cadrul INSP.
Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul deținutului ucis de un polițist de la IP Călărași
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a sesizat în legătură cu decesul unui deținut, în incinta Judecătoriei Strășeni. Acesta și- pierdut viața în urma unui incident în care a fost implicată escorta poliției.