Victor Micu: „Respect Moldova” vrea o justiție pentru cetățeni, nu subordonată politic
Vicepreședintele Partidului „Respect Moldova”, Victor Micu, fost președinte al CSM, consideră că justiția a fost subordonată politic guvernării PAS și că abia acum putem vorbi despre noțiunea de așa-zis stat capturat. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune afiliat guvernării.
Micu a subliniat că, deși sondajele indică o percepție negativă asupra judecătorilor, procurorilor și avocaților, corupția nu poate fi demonstrată prin percepții, ci doar prin fapte și probe:
„Se vorbește mult despre „statul capturat”. Dar nu mai știm exact când a fost acesta: atunci sau acum, când guvernarea PAS închide televiziuni și își subordonează sistemul de drept. În calitate de jurist, mă bazez pe fapte. Există sondaje care arată că oamenii percep judecătorii, procurorii și avocații ca fiind foarte corupți. Dar corupția trebuie demonstrată. Realitatea este că percepția de corupție e mult mai puternică la cei care nu au avut tangență cu instanțele sau cu procuratura, pentru că în fiecare zi aud doar „corupție, corupție”. În schimb, cei care au intrat efectiv în contact cu sistemul au o altă opinie.”
Partidul „Respect Moldova” a atenționat, în repetate rânduri, că pretinsa „reformare a justiției”, promisă de actuala guvernare, s-a transformat, de fapt, într-o subordonare politică a întregului sistem de drept. Mai mult ca atât, comisiile de „vetting”, „prevetting” și alte măsuri „extraordinare” s-au devenit doar pretexte pentru epurări politice. Blocarea activității avocaților, ultimul bastion al sistemului de drept, a demonstrat că Republica Moldova a devenit abia acum un stat capturat. Reformarea justiției s-a încheiat cu subordonarea acesteia.
Potrivit lui Micu, justiția nu trebuie să fie un instrument politic al guvernării, ci un sistem independent, care să apere drepturile cetățenilor. Partidul „Respect Moldova” își dorește o justiție pentru cetățeni, nu pentru politicieni.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.