(VIDEO) CFM ar datora 60 de milioane de lei Loteriei Naționale. Informația, prezentată în Parlament la întrebarea lui Constantin Cuiumju
Calea Ferată din Moldova ar avea o datorie de 60 de milioane de lei față de Loteria Națională a Moldovei, dintr-un împrumut de 62 de milioane de lei contractat în 2024. Informația a fost prezentată de un reprezentant al CFM în cadrul ședinței Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe.
Subiectul a fost abordat după ce deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a solicitat detalii despre structura datoriilor întreprinderii, inclusiv numărul creditorilor, volumul total al obligațiilor, datoriile salariale și valoarea creditelor și împrumuturilor externe.
Potrivit reprezentantului CFM, împrumutul a fost contractat într-o perioadă în care datoriile salariale erau în creștere, iar activitatea unor angajați fusese suspendată pe anumite sectoare ale întreprinderii.
Administrația CFM ar fi solicitat creditorilor prelungirea termenului de rambursare cu încă un an.
În cadrul aceleiași ședințe, reprezentanții întreprinderii au informat despre reducerea datoriilor salariale și despre diminuarea numărului de angajați.
Discuțiile au avut loc în contextul proiectului de reorganizare a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” prin divizarea acesteia în două companii.
Anterior, președintele fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat această reformă și a avertizat că divizarea întreprinderii, în actuala situație financiară, ar putea complica și mai mult procesul de redresare.
Moldova își creează un sistem național antifraudă: Aproape cinci milioane de lei pentru monitorizarea banilor
Republica Moldova va avea un sistem național pentru monitorizarea și coordonarea cazurilor de fraudă și nereguli privind gestionarea fondurilor. Guvernul a aprobat miercuri, 16 septembrie, proiectul privind Conceptul și Regulamentul Sistemului Informațional „Monitorizarea și coordonarea antifraudă” (SI MCAF), o platformă care va centraliza informațiile despre suspiciunile de fraudă și va permite schimbul de date între instituțiile responsabile.
Motorina trece pentru prima dată de pragul de 35 de lei/litru. Carburanții se scumpesc din nou
Prețul maxim de comercializare a motorinei standard va depăși pentru prima dată pragul de 35 de lei pentru un litru, pe fondul creșterii cotațiilor internaționale și al tensiunilor din Orientul Mijlociu.
(VIDEO) Compensațiile la energie se schimbă: conturile, mașinile și călătoriile peste hotare vor conta
Persoanele care vor solicita compensații la energie în sezonul rece vor trece prin filtre mai stricte. Autoritățile intenționează să verifice nu doar veniturile declarate, ci și conturile bancare, proprietățile, automobilele și perioadele petrecute peste hotare, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru în cadrul emisiunii de la Radio Moldova.