Germania va oferi Republicii Moldova încă 14 blindate „Piranhaˮ
Germania va oferi Republicii Moldova încă 14 blindate „Piranhaˮ, suplimentar la cele 19 deja livrate. Capacitatea de apărarea aeriană la fel va fi consolidată prin furnizarea în anul viitor a unor echipamente suplimentare. Anunțul a fost făcut de ministrul apărării al Republicii Federale Germania, Boris Pistorius, în timpul vizitei sale la Chișinău, unde participă la ceremonia de predare a echipamentului medical din partea germană pentru Armata Națională, transmite IPN.
Ministrul apărării al Republicii Federale Germania, Boris Pistorius, a menționat că Republica Moldova resimte efectele războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina. „Moldova este parte a familiei europene. Noi vedem ce pași importanți au fost făcuți pentru a se apropia de Uniunea Europeană și pe calea negocierilor de aderare. Aceasta este posibil doar împreună, lucrând în domeniul securității și apărării la nivel al Uniunii Europene. Noi, Uniunea Europeană, împreună cu partenerii, nu vom permite ca Rusia să continuă încercările de destabilizare și vom face tot posibilul pentru a le contracaraˮ, a spus ministrul, precizând că Germania va finanța cumpărarea a încă 14 noi vehicule Pirania, va livra vehicule logistice și sistemele ce țin de apărarea aeriană.
Ministrul apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi, a remarcat că este pentru a doua oară când, într-o perioadă relativ scurtă, un ministru german al apărării efectuează o vizită oficială în Republica Moldova, ceea ce confirmă faptul că Germania continuă să fie alături de Republica Moldova în dezideratele strategice de integrarea europeană, implementarea reformelor democratice, dar și consolidarea capacității de apărare, în special în contextul actual instabil de securitatea regională. Oficialul a spus că lotul de asistență pentru Armata Națională recepționat reprezintă încă un pas important în eforturile comune de modernizare a instituției și, în special, de asigurare a efectivului cu echipamente medicale de ultima generație.
Anatolie Nosatîi a declarat că sprijinul partenerilor strategi, printre care și Germania, este foarte important în contextul în care Republica Moldova se confruntă actualmente cu o serie de provocări, inclusiv în domeniul apărării și securității și are nevoie să-și sporească reziliența națională pentru a face fața multiplelor crize. „Tot ce ne dorim în prezent este să avem capacități de apărare suficiente pentru a fi capabili să menținem pace și să asigurăm un mediu de securitate stabil și prosper pentru cetățenii Republicii Moldovaˮ, a menționat ministrul.
Activitatea ilicită de întreprinzător, sancționată de FISC în 514 de cazuri în luna august 2026
514 cazuri de activitate ilicită de întreprinzător au fost depistate și sancționate de Serviciul Fiscal de Stat în luna august 2026, iar amenzile aplicate au ajuns la 890 400 de lei.
Noua lege privind protecția datelor cu caracter personal atrage companiile internaționale de software în Moldova. O firmă românească își extinde activitatea pe piața locală
Din luna august, Republica Moldova aplică un nou cadru legal în domeniul protecției datelor cu caracter personal. Unul dintre elementele esențiale ale noii legi este principiul responsabilității.
(VIDEO) Parcare neautorizată, demontată forțat pe strada Alba-Iulia. În loc va fi amenajată o parcare publică gratuită
Pretura sectorului Buiucani continuă lucrările de demolare a parcării neautorizate amplasate pe teren municipal de pe strada Alba Iulia, 186 și 188.