(FOTO) Voia să treacă frontiera cu documente și bani falși: Bărbat prins la Otaci, din cauza comportamentului suspect
În dimineața zilei de 20 noiembrie 2025, polițiștii de frontieră din punctul de trecere „Otaci” au depistat un bărbat care încerca să iasă din Republica Moldova având asupra sa un permis de conducere și bancnote suspecte.
Totul a început când șoferul a declarat că nu deține permis. Comportamentul său ezitant a atras atenția polițiștilor, care au efectuat un control suplimentar. În portmoneul bărbatului a fost descoperit un permis de conducere falsificat, pretins eliberat de autoritățile moldovenești, și patru bancnote de 20 de dolari cu suspiciuni de fals, transmite SafeNews.MD.
Persoana a susținut că permisul era „un suvenir” primit de la prieteni și că bancnotele provin dintr-un schimb valutar recent. Documentele și banii au fost ridicați și trimiși spre expertiză, iar cazul este investigat pentru a stabili toate circumstanțele și răspunderea legală a bărbatului.
Poliția de Frontieră reamintește că deținerea sau folosirea documentelor și mijloacelor de plată falsificate constituie infracțiune și atrage răspundere penală conform legii.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.