Prim-ministrul Dorin Recean s-a întâlnit cu omologul său slovac: „Locul Moldovei este în marea familie europeană, iar susținerea Slovaciei este foarte importantă pentru noi”
Agenda moldo-slovacă, extinderea relațiilor economice și investiționale dintre cele două state, parcursul european al țării noastre, dar și alte subiecte de interes pentru relația bilaterală au fost discutate, la Bratislava, de prim-ministrul Dorin Recean și omologul său slovac, Robert Fico.
Șeful Executivului de la Chișinău a apreciat asistența oferită Republicii Moldova de partea slovacă, în mod special prin intermediul Agenției slovace pentru cooperare și dezvoltare internațională (SlovakAid). În ultimii 10 ani, SlovakAid a implementat în țara noastră mai multe proiecte în domenii cheie, cu o valoare totală de circa 10 milioane de euro. În același timp, premierul Dorin Recean a accentuat sprijinul ferm al Slovaciei în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Potrivit prim-ministrului Dorin Recean, exemplul Slovaciei, care acum 20 de ani a ales viitorul într-o uniune a țărilor democratice, este o sursă de inspirație pentru Republica Moldova. După integrarea în Uniunea Europeană, Slovacia a trecut printr-o transformare semnificativă: economia a crescut cu 80%, salariile oamenilor s-au dublat, au fost create sute de mii de locuri noi de muncă, iar nivelul sărăciei s-a redus cu jumătate. În același timp, securitatea oferită de aderarea Slovaciei la UE și zona euro a încurajat investiții străine directe importante. Ani la rând, Slovacia a fost cel mai mare producător mondial de automobile pe cap de locuitor.
„Vedem cum, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, Slovacia a făcut un salt uriaș înainte. Ați devenit mai prosperi, mai inovatori și mai puternici. Aceasta este și prioritatea Republicii Moldova. Avem un plan pentru Moldova Europeană și continuăm reformele necesare pentru a asigura condiții mai bune de viață pentru cetățeni și pentru a asigura pace și bunăstare. Locul Moldovei este în marea familie europeană, iar susținerea dumneavoastră este foarte importantă pentru noi”, a spus premierul Dorin Recean.
De asemenea, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit despre dinamizarea cooperării moldo-slovace în domeniul economic și comercial, încurajând participarea companiilor slovace la proiectele strategice din țara noastră: „Republica Moldova are cele mai bune vinuri și o industrie IT vibrantă, care oferă multe oportunități investiționale, inclusiv în domeniul inovației digitale și al serviciilor tehnologice avansate. În plus, avem un cadru legislativ dinamic și favorabil pentru investiții în energii regenerabile și infrastructuri durabile”.
În discuții, oficialii s-au mai referit la cooperarea în cadrul unor proiecte comune ce țin de eficiența energetică, sursele de energie regenerabile și tehnologiile de stocare a energiei, care ar aduce un șir de avantaje ambelor țări. Totodată, părțile au salutat semnarea Protocolului de modificare a Convenției între Republica Moldova și Republica Slovacă pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe proprietate.
Premierul Robert Fico a reconfirmat disponibilitatea deplină de a susține Republica Moldova în parcursul său de integrare europeană, reafirmând angajamentul Slovaciei pentru consolidarea parteneriatului bilateral și sprijinirea reformelor demarate în țara noastră: „Vă asigur că Republica Moldova va fi plasată în continuare printre țările care, în mod prioritar, vor beneficia de suport din partea noastră. Nu există o soluție mai bună decât să fiți membri ai Uniunii Europene și vom împărtăși, la etapa de preaderare, toată experiența pe care o avem”, a spus prim-ministrul Robert Fico.
(VIDEO) Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților
Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o propune spre semnare tuturor deputaților din Parlament. Formațiunea susține că documentul depășește cadrul unor simple ajustări tehnice și reprezintă, în realitate, o reformă fiscală amplă, cu impact major asupra economiei naționale, mediului de afaceri și nivelului de trai al cetățenilor.
(VIDEO) Corpul de Control al premierului Alexandru Munteanu a demisionat
Corpul de Control al premierului a demisionat în această dimineață. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Alexandru Munteanu, în cadrul ședinței cabinetului de miniștri.
CEDO a înregistrat oficial cererea depusă de PLDM cu privire la privarea formațiunii de posibilitatea efectivă de a participa la competiția electorală
Partidul Liberal Democrat din Moldova informează opinia publică despre faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a înregistrat oficial cererea depusă de PLDM împotriva Republicii Moldova, atribuindu-i numărul de dosar 30421/25. Cererea vizează neadmiterea PLDM în procesul electoral aferent alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 și privarea formațiunii de posibilitatea efectivă de a participa la competiția electorală.