(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.
Potrivit Poliției, șase bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani au fost reținuți. Aceștia ar fi activat în calitate de livratori și curieri ai grupării.
Investigațiile arată că drogurile ar fi fost introduse în Republica Moldova din străinătate, după care erau preluate, porționate și transmise curierilor pentru a fi distribuite în municipiul Chișinău.
Cu sprijinul angajaților BPDS „Fulger”, oamenii legii au efectuat șase percheziții autorizate, inclusiv în raionul Orhei. În urma descinderilor au fost ridicate droguri sintetice de tip PVP, cunoscute drept „sare”, și mefedronă Alpha, precum și cântare de înaltă precizie, aparate de vacuumare și alte probe relevante pentru anchetă.
În cadrul investigațiilor, polițiștii au colaborat și cu angajații Administrației Naționale a Penitenciarelor, fiind identificat presupusul organizator al grupării. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani, aflat deja în detenție pentru fapte similare.
În celula acestuia au fost găsite trei telefoane mobile, care, potrivit anchetatorilor, ar fi fost utilizate pentru coordonarea activității infracționale.
Cei șase suspecți au fost inițial reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior instanța a dispus plasarea lor în arest preventiv pentru 30 de zile.
Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea altor persoane care ar putea fi implicate în activitatea grupării.
Asistentă socială din Chișinău, cercetată penal de CNA. Ar fi luat lunar bani din ajutorul destinat unei mame cu trei copii
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), au desfășurat în această dimineață percheziții la domiciliul unei asistente sociale din municipiul Chișinău. Aceasta este vizată într-o cauză penală pornită pe fapte de trafic de influență.
Femeie lovită de tren pe traseul Strășeni–Călărași
O femeie a fost lovită de un tren, care circula pe ruta Chișinău–Kiev, în seara zilei de 10 septembrie, pe sectorul de cale ferată Strășeni–Călărași.
(FOTO) Accident cu implicarea unui microbuz cu pasageri, la Glodeni. Sunt victime
MAi multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce microbuzul cu care se deplasau a fost implicatîntr-un accident rutier. Cazul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07:00, pe traseul R-15, în proximitatea localității Stîrcea, din raionul Glodeni, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.