(VIDEO) Jaf ca în filme, la Florești. Câteva milioane de lei, furate de sub nasul agenților de pază „Bercut”

Momentul în care doi inși mascați au dat un tun de câteva milioane de lei, dintr-un schimb valutare și au reușit să fugă chiar sub nasul agenților companiei de pază privată „Bercut”, ce aparține fostului pușcăriaș Veaceslav Murzacov, a fost surprins de camerele de supravegehere în noaptea de sâmbătă spre duminică curent, în orașul Florești.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 24 noiembrie 2025, 08:54
IGP

Potrivit unui comunicat al IGP, sesizarea a parvenit din partea unei companii private de pază, responsabilă de paza sediului respectiv.

„La fața locului, polițiștii au depistat dispariția unei sume mari de bani. Conform primelor cercetări, safeul era descuiat în momentul pătrunderii în încăpere, ușa de la intrare fiind însǎ deteriorată cu o rangă metalică, depistatǎ la fața locului. Grupul operativ de documentare a întreprins toate cercetările de rigoare, o sumă mare de bani fiind depistată în stradă (într-un sac și un plic). Primele investigații aratǎ cǎ este vorba despre doi bărbați, care aveau complici în comiterea infracțiunii. Precizăm cǎ respectiva sumă de bani a fost preluatǎ, ieri, de la o filialǎ din Bălți și depozitatǎ la Florești. La moment au loc acțiuni de investigație pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea făptașilor”, se arată în comunicat.

Sursele PulsMedia.MD susțin că sumba furată de cei doi tipi mascați ar fi în jur de patru milioane de lei.

(VIDEO) Jaf ca în filme, la Florești. Câteva milioane de lei, furate de sub nasul agenților de pază „Bercut”


(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova

Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.

IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.