14 documente falsificate, depistate într-o singură săptămână la frontiera Republicii Moldova

Polițiștii de frontieră au depistat, pe parcursul săptămânii trecute, 14 documente de călătorie cu semne vădite de falsificare, atât la intrarea, cât și la ieșirea din Republica Moldova.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 14 septembrie 2026, 20:00
foto simbol

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la punctele de trecere Sculeni și Cahul, câte 3. Alte 3 cazuri au fost depistate de polițiștii de frontieră de la Aeroportul Internațional Chișinău.

La Costești au fost documentate 2 cazuri, iar la Leușeni, Ceadîr-Lunga și Palanca – câte 1.

Toate documentele suspecte au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizelor. Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Poliția de Frontieră atenționează că utilizarea sau prezentarea documentelor de călătorie falsificate la trecerea frontierei constituie infracțiune și se sancționează conform legislației Republicii Moldova.

Autoritatea îndeamnă cetățenii să utilizeze doar documente valabile, eliberate de instituțiile competente, și să evite intermediarii dubioși care promit obținerea unor acte de călătorie.