Deficit de peste 23 de miliarde de lei în bugetul pentru 2026: Guvernul a aprobat rectificarea

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului de stat pentru anul 2026, iar deficitul bugetar va ajunge la 23,07 miliarde de lei, echivalentul a 5,95% din PIB. Modificările prevăd totodată plăți unice pentru anumite categorii de bugetari, fonduri suplimentare pentru compensațiile la energie, infrastructură locală și Fondul rutier.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 2 septembrie 2026, 20:45
Guvernul

Pentru plățile unice destinate angajaților din sectorul bugetar vor fi alocate 560 de milioane de lei. De acestea vor beneficia persoanele cu un salariu mediu lunar de până la 20.000 de lei, iar sumele acordate vor fi de 2.000, 3.000 sau 4.000 de lei, în funcție de categorie.

Transferurile către bugetul asigurărilor sociale de stat vor fi majorate cu 1,6 miliarde de lei, dintre care 550 de milioane de lei vor fi direcționate către compensațiile la energie.

Totodată, Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală va primi suplimentar un miliard de lei, iar Fondul rutier – 300 de milioane de lei. Pentru necesitățile salariale ale instituțiilor publice vor fi alocate încă 651,7 milioane de lei.

În același timp, Guvernul propune reducerea cu aproximativ 959,8 milioane de lei a cheltuielilor pentru proiectele finanțate din surse externe.

După rectificare, veniturile bugetului de stat vor constitui 80,27 miliarde de lei, cheltuielile – 103,35 miliarde de lei, iar deficitul bugetar va ajunge la 23,07 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 5,95% din PIB.

Compensații pentru sezonul rece: Guvernul caută fonduri suplimentare și înăsprește criteriile de acordare a sprijinului financiar

Guvernul caută surse suplimentare de finanțare pentru compensațiile la încălzire din viitorul sezon rece, după ce a prevăzut în bugetul de stat doar 550 de milioane de lei. Premierul Vasile Tofan anunță că regulile de acordare vor fi înăsprite, astfel încât banii să ajungă în primul rând la familiile care au cea mai mare nevoie.

Buget mai mare pentru sănătate: 167,4 milioane de lei în plus pentru servicii medicale

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi direcționați către servicii medicale spitalicești, reabilitare, dializă, radioterapie, îngrijiri paliative și asistență medicală primară.