Vlad Filat: Fondurile Europene pentru gaz: O nouă schemă de delapidare?

Energocom cumpără gaze pentru Transnistria la un preț exorbitant de 660 dolari mia de metri cubi, o sumă care ridică serioase semne de întrebare privind gestionarea fondurilor europene. Câteva zile mai devreme acest volum putea fi procurat cu 20-40% mai ieftin, scrie ex-premierul Vlad Filat pe canalul său de Telegram.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 3 februarie 2025, 12:35
VF

„În loc să semneze contracte bilaterale transparente, Guvernul de la Chișinău speculează pe bursă, amplificând riscurile de corupție și deturnare a banilor europeni.   Acest ajutor riscă să fie transformat într-o nouă schemă de sifonare a fondurilor publice”, se arată în mesajul lui Filat.

Amintim că ex-premierul a solicitat anterior partenerilor europeni să preia controlul achiziției de gaze pentru Republica Moldova,)distribuindu-le sub formă de ajutor umanitar.

„Numai astfel putem elimina corupția și manipulările financiare care pun în pericol sprijinul european. Monitorizarea strictă și mecanismele independente de audit sunt obligatorii. Banii europeni trebuie să meargă spre oameni, nu spre conturile guvernanților de la Chișinău”, scrie liderul PLDM.