Planul Urbanistic General Chișinău 2040, în lucru: Trei studii, supuse consultării publice
Planul Urbanistic General al Chișinăului 2040 este în proces de reactualizare, iar în această perioadă sunt analizate mai multe studii care vor sta la baza viitorului document de dezvoltare a orașului. Locuitorii sunt invitați să vină cu observații și propuneri până pe 7 octombrie 2026.
În prezent sunt analizate și corelate informațiile din studiile de fundamentare, care vizează situația actuală a municipiului și problemele care trebuie luate în calcul la elaborarea noului Plan Urbanistic General, scrie bani.md.
Documentul este elaborat de un consorțiu format din SC ARHICON SRL, Universitatea Tehnică a Moldovei, Institutul Municipal de Proiectări „Chișinăuproiect” și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Procesul este coordonat instituțional de Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare.
În total, sunt prevăzute 12 studii de specialitate, care analizează domenii precum dezvoltarea teritorială, locuirea, populația, transportul, infrastructura, serviciile publice, patrimoniul, mediul și economia.
În această perioadă are loc Consultarea Publică CP-03, dedicată a trei studii: Dezvoltare Economică, Infrastructură Edilitară și Utilități Publice, precum și Servicii Publice.
Locuitorii pot consulta materialele și pot transmite observații, recomandări și propuneri prin formularul oficial al consultării publice. Termenul-limită este 7 octombrie 2026.
Propunerile primite urmează să fie analizate în cadrul procesului de elaborare a Planului Urbanistic General Chișinău 2040. Ulterior, rezultatele studiilor vor contribui la elaborarea concepției documentului și la stabilirea direcțiilor de dezvoltare ale orașului.
Moldova Innovation Fund oferă granturi start-upurilor tehnologice
Start-upurile din Republica Moldova care dezvoltă produse și servicii bazate pe tehnologie pot obține granturi de până la 40 de mii de euro prin Moldova Innovation Fund. Instrumentul finanțat din fonduri europene a fost lansat miercuri în cadrul Moldova Business Week.
Premieră medicală în Moldova: Un bărbat a primit o proteză inovatoare de genunchi
O proteză cu balama rotatorie a fost implantată cu succes unui bărbat din raionul Ocnița. Intervenția a fost realizată în premieră în Republica Moldova.
Octombrie începe cu înghețuri: temperaturile pot coborî până la -2°C în nordul și centrul țării
Octombrie începe cu înghețuri în nordul și centrul țării. Meteorologii prognozează, în noaptea de miercuri spre joi și în dimineața zilei de 1 octombrie, temperaturi de până la -2 grade Celsius, izolat în zonele joase