Datornicii „plimbați” între ghișee: Moldovagaz a anunțat unde trebuie să se adreseze
Debitorii SA „Moldovagaz”, care și-au acumulat datorile față de furnizor înainte de 1 septembrie 2025, vor fi deserviți în continuare la adresa str. Pușkin 64 din municipiul Chișinău. Despre aceasta a anunțat compania, scrie Bani.MD.
”Luni, 6 aprilie, la această locație a fost deschis Centrul de deservire a utilizatorilor de sistem al SA „Chișinău-gaz”, cea mai mare companie de distribuție a gazelor din țară, care face parte a grupului „Moldovagaz”. Centrul relații cu consumatorii al SA „Moldovagaz” și-a sistat activitatea pe 6 martie 2026, iar de atunci, consumatorii de gaze naturale sunt deserviți la Centrul de relații cu clienții al SA „Energocom”, situat în municipiul Chișinău, str. Ion Creangă 6V”, menționează Moldovagaz.
Potrivit ultimelor date, furnizate de companie, la 31 ianuarie 2026, 24 337 de consumatori au acumulat datorii totale de 799,7 milioane de lei pentru gazele naturale livrate până la 1 septembrie 2025. Restanțele includeau 23 879 de consumatori casnici și 458 de consumatori noncasnici.
Amintim că Moldovagaz a rămas fără licență pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale. Începând cu 1 septembrie 2025, furnizarea de gaze către consumatorii finali din Republica Moldova a fost preluată de compania de stat Energocom, desemnată furnizor de serviciu public și de ultimă opțiune.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.