Se așteaptă noi scumpiri în R.Moldova. Prețul la ulei ar putea să crească
Circa 347 de mii de hectare de culturi agricole au fost afectate de secetă în acest an. Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, cele mai afectate sunt cele de porumb, sfeclă de zahăr și floarea-soarelui. Prețul la ulei ar putea să crească deoarece s-a majorat prețul de achiziție a semințelor de floarea-soarelui - dacă anul trecut un kilogram costa mai puțin de 7 lei, în prezent este vândut cu 8 lei și 80 de bani.
Seceta a afectat 136 de mii de hectare de porumb, 41 de mii de hectare de grâu și 130 de mii de hectare de floarea-soarelui, a declarat șeful Direcției politici în sectorul vegetal de la Ministerul Agriculturii, Grigore Baltag. Potrivit acestuia, producția de floarea-soarelui este mai mică decât anul trecut, de aceea prețul la ulei s-ar putea majora.
“În procesul de extragere al uleiului materia primă este unul din componentele de bază, mai sunt și alți indicatori, cum ar fi energia electrică sau logistica. La momentul actual există o ușoară tendință de majorare a semințelor de floarea soarelui. Evident că se va majora, ar putea să se majoreze prețul de achiziție a semințelor de floarea soarelui”, a precizat Grigore Baltag.
Pentru siguranța alimentară a cetățenilor sunt necesare circa 400 de mii de tone de grâu, iar în acest an producția estimată este de 700 de mii de tone, a adăugat Grigore Baltag. El spune că din cauza secetei a fost compromisă și recolta de sfeclă de zahăr.
“Se estimează în mediu o recoltă de circa 15 tone la hectar. O parte din suprafețe vor fi compromise în general. Situația o să fie mai clară în următoarele 2 săptămâni când se vor finaliza lucrările de recoltare”, a subliniat Grigore Baltag.
(VIDEO) 5.600 de țigarete, ascunse într-un autocar cu destinația Marea Britanie, depistate la Vama Cahul
Ofițerii Serviciului Vamal au depistat 5.600 de țigarete nedeclarate, ascunse într-un autocar care urma să ajungă în Marea Britanie. Cazul a fost documentat la postul vamal Cahul.
Poliția de Frontieră și-a desemnat cei mai buni angajați în cadrul concursului „Cel mai bun în profesie”
Poliția de Frontieră a desfășurat, în perioada 9–10 septembrie 2026, etapa finală a concursului profesional „Cel mai bun în profesie”, ediția 2026. Competiția a fost găzduită de Direcția regională Vest.
Moldova își retrage temporar angajații de la trei puncte de control comun aflate pe teritoriul Ucrainei
Autoritățile Republicii Moldova vor modifica temporar modul de desfășurare a controalelor în trei puncte de trecere de la frontiera moldo-ucraineană, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile aeriene rusești asupra Ucrainei.