Un israelian s-a pornit la Tel-Aviv cu zeci de mii de EURO, dar vameșii l-au lăsat cu „bagajul de mână gol”
Un străin a rămas fără câteva zeci de mii de euro, după ce ar fi uitat să declare la vamă valuta transportată, înainte de a urca la bordul aeronavei „Chișinău - Tel-Aviv” .
Potrivit Serviciului Vamal, printre pasagerii cursei „Chișinău - Tel-Aviv” s-a prezentat cetățeanul Israelului, în vârstă de 41 de ani, fiind supus controlului special de către funcționarii vamal și polițiștii de frontieră.
La verificarea bagajului de mână, echipa comună a descoperit 39950 euro, pe care străinul nu i-a declarat și a cărei valoare depășește suma admisă de transportare fără declarare.
Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este investigat în continuare de către ofițerii Direcției urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.
Accident provocat de un șofer băut, la Strășeni. Sunt victime
Trei persoane, printre care un copil au ajuns la spital cu diverse traumatisme, după ce automobilul în care se aflau a fost implicat într-un accident. Cazul a avut loc noaptea trecută în apropierea localității Făgureni, din Strășeni.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.