Ceartă la cuțite, la Căușeni. Adolescent de 16 ani, înjunghiat de un individ
Au adolescent a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de un individ. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:08, în localitatea Opaci, din raionul Căușeni, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit datelor preliminare,m victima s-a dovedit a fi un adolescent în vârstă de 16 ani. Acesta ar fi avut un conflict cu un tânăr în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate, în timpul căruia ultimul l-a înjunghiat pe adolescent cu un cuțit în abdomen.
Fratele adolescentului, un tânăr de 23 de ani, a alertat poliția despre acest caz, dar și a solicitat intervenția unei ambulanțe.
Adolescentul a fost transportat la spital pentru a-i fi acordat ajutorul medical necesar, iar cuțitarul a fost escortat la IP Căușeni pentru a fi documentat, unde a fost reținut pentru 72 de ore.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Accident provocat de un șofer băut, la Strășeni. Sunt victime
Trei persoane, printre care un copil au ajuns la spital cu diverse traumatisme, după ce automobilul în care se aflau a fost implicat într-un accident. Cazul a avut loc noaptea trecută în apropierea localității Făgureni, din Strășeni.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.