Milioane de lei pentru petrecerea grandioasă de Ziua Independenței. Ce ascunde Guvernul

O petrecere de proporții va marca cei 33 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, însă nu fără controverse. Guvernul a decis să organizeze un eveniment de trei zile, invitând artiști și trupe de renume, atât locale, cât și internaționale, conform RISE Moldova. Printre artiștii invitați se numără Okean Elzy, Vama, Subcarpați, Alternosfera și câștigătoarea Eurovision 2023, Loreen.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 23 august 2024, 10:49
Realitatea

Concertele vor costa bugetul de stat aproape 10 milioane de lei (peste jumătate de milion de euro), potrivit informațiilor publicate pe portalul achizițiilor. Cu toate acestea, Guvernul a fost lipsit de transparență în ceea ce privește organizarea evenimentului. În locul unei licitații publice, Cancelaria de Stat a apelat la procedura de negociere fără publicarea unui anunț de participare (NFP), atribuind direct contractul companiei **Suhih Production SRL**, scrie Realitatea.MD.

Olga Diaconu, expertă în achiziții publice, a declarat că decizia de a atribui contractul prin procedura NFP „este destul de dubioasă,” deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. „Nu se poate vorbi despre urgență, deoarece sărbătoarea era cunoscută cu mult timp înainte. Nu este vorba despre o situație în care să fi fost desfășurată în prealabil o procedură competitivă fără oferte adecvate și nici despre o achiziție dintr-o sursă unică,” a explicat Diaconu. De asemenea, ridică semne de întrebare faptul că organizarea acestui eveniment a fost transferată în competența Cancelariei de Stat, în locul Ministerului Culturii, care anterior se ocupa de astfel de evenimente.

Conform portalului Agenției Achiziții Publice, aceasta este prima dată când **Suhih Production SRL** prestează servicii unei instituții publice. Compania a fost fondată la sfârșitul anului 2022 de Artur Suhih și se ocupă cu organizarea de spectacole.

Am contactat Cancelaria de Stat pentru a obține explicații privind lipsa unei licitații publice și pentru a solicita specificațiile de preț ale serviciilor prestate de Suhih, însă până la publicarea acestei știri, nu am primit un răspuns.

În 2019, când Maia Sandu era prim-ministru, aceasta anunța că a redus la maximum costurile pentru Ziua Independenței. „Am renunțat la elementele costisitoare, bugetul total al evenimentului fiind de aproximativ 960.000 lei, cu jumătate de milion de lei mai puțin decât anul trecut,” scria ea într-o postare pe Facebook.

Ministra Catlabuga temperează așteptările fermierilor – Nicio decizie privind plățile directe și politicile fiscale nu a fost încă aprobată

Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că autoritățile continuă consultările cu reprezentanții sectorului agricol și a precizat că solicitările privind introducerea plăților directe per hectar, restituirea integrală a accizelor la motorină și modificările fiscale pentru agricultori sunt încă în faza de analiză.

Guvernul pregătește rectificarea bugetului – Creșterea economică încetinește, iar unele cheltuieli ar putea fi reduse

Ministerul Finanțelor analizează posibilitatea ajustării cheltuielilor bugetare în contextul încetinirii creșterii economice și al impactului generat de criza petrolieră asupra economiei naționale. Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care a precizat că autoritățile se află în proces de revizuire a execuției bugetare și pregătesc o rectificare a bugetului de stat.