În R.Moldova va fi creat Fondul de subvenționare în domeniul mass-media
În Republica Moldova va fi creat Fondul de subvenționare în domeniul mass-media. Un PROIECT de lege care prevede acest lucru a fost votat, în lectura a doua, de 57 de deputați.
Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Potrivit autorilor, crearea Fondului de subvenționare va contribui la dezvoltarea pluralismului mediatic, va fortifica independența editorială și economică a instituțiilor mass-media și va încuraja abordarea subiectelor și problemelor din domeniile de interes social, precum și realizarea investigațiilor jurnalistice în problemele de interes public.
Valoarea mijloacelor financiare ale Fondului va fi aprobată anual, iar alocația va fi stabilită în Legea bugetului de stat. Aceasta va fi echivalentul a 25 % din bugetul furnizorului public național de servicii media pentru anul respectiv. Totodată, Fondul va putea fi completat cu donații, sponsorizări, granturi sau alte surse financiare care nu sunt interzise de lege.
Instituțiile mass-media care vor beneficia de subvenții din partea statului vor fi selectate printr-un concurs de către un consiliu compus din reprezentanți ai Ministerului Culturii, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Finanțelor și ai organizațiilor reprezentative de media. De asemenea, sunt reglementate procedurile de desfășurare a concursului și monitorizarea valorificării mijloacelor alocate.
Instituțiile mediatice care vor fi eligibile pentru acordarea subvențiilor vor trebui să întrunească cumulativ mai multe condiții – înregistrarea în Registrul instituțiilor mass-media, respectarea Codului deontologic, prezența pe piață de cel puțin un an, lipsa restanțelor la bugetul public național, lipsa sancțiunilor pentru încălcarea Codului serviciilor media audiovizuale și a Codului deontologic al jurnalistului. În același timp, sunt instituții mediatice care nu vor putea primi subvenții – furnizorii publici de servicii media audiovizuale, instituțiile finanțate de la bugetul public, instituțiile mass-media cu caracter publicitar și cele fondate de partidele politice.
Inițiativa legislativă vizează acordarea de sprijin pentru proiectele mass-media care contribuie la dezvoltarea proiectelor culturale, educaționale și de alfabetizare media, încurajarea abordării subiectelor de interes social general și a desfășurării investigațiilor jurnalistice pe subiecte de interes public.
Proiectul Legii cu privire la Fondul de subvenționare în domeniul mass-media va intra în vigoare după trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial, timp în care vor fi elaborate și aprobate actele normative conexe.
Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: „La începutul lui octombrie vom avea certitudinea”
Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o scumpire este foarte probabilă, pe fondul cotațiilor ridicate de pe piața europeană, însă suma exactă va fi cunoscută la începutul lunii octombrie.
Mai mulți șoferi, depistați după ce au consumat alcool. Controale în raionul Ialoveni. Unul nu avea permis
Polițiștii din Ialoveni au depistat mai mulți conducători care s-ar fi urcat la volan după ce au consumat alcool, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier.
Cum va arăta Chișinăul în 2040? Noul plan urbanistic pornește de la o infrastructură veche de zeci de ani
Primăria Chișinău a lansat pentru consultare publică două studii de fundamentare: „Servicii Publice” și „Infrastructura edilitară / Utilități publice”, parte a procesului de actualizare a Planului Urbanistic General Chișinău 2040.