NEWS ALERT (SURSE) Pacientul fugar de la Spitalul Clinic de Psihiatrie, reținut de Poliția Capitalei, la Criuleni
Pacientul de la Spitlul Clinic de Psihiatrie „Codru”, care noaptea trecută a dat bir cu fugiții, din Institutul de Medicină Urgentă, unde a fost dus pentru o intervenție chirurgicală, a fost reținut cu puțint timp în urmă de oamenii legii, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor apropiate anchetei, datorită intervenției promte a angajaților Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, s-a reușit în timp record identificarea pe urme fierbinți a individului de 35 de ani.
Acesta fost găsit de către polițiști și reținut în localitatea Porumbeni, din raionul Criuleni.
Dânsul urmează a fi escortat la Inspectoratul de Poliție Buiucani, de unde urmează a fi predat medicilor de la Spitalul de Psihiatrie Codru.
Amintim că individul în vârstă de 35 de ani, originar din Cernoleuca, raionul Dondușeni, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie, după ce în august 2021, și-a ucis în bătaie pe tatăl în vârstă de 74 de ani și l-a lăsat să zacă fără suflare pe drumul central din localitate, după ce ultimul i-ar fi reproșat că duce de la casă bunurile pe băutură.
(VIDEO) Tânăr traficant de droguri, reținut în flagrant de IP Centru
Un tânăr de 29 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut de polițiștii Inspectoratului de Poliție Centru, fiind suspectat de implicarea în distribuirea substanțelor narcotice în municipiul Chișinău.
Trei polițiști de la IP Botanica, acuzați că au „confiscat” de la un reținut mii de dolari și euro
Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica sunt învinuiți de comiterea infracțiunii de abuz de serviciu.
(VIDEO) Zeci de copaci, tăiați în fondul forestier de stat din Călărași. Moldsilva s-a autosesizat
Zeci de arbori cu diametre cuprinse între 40 și 60 de centimetri au fost tăiați pe un teren din fondul forestier de stat din raionul Călărași, aflat în gestiunea Ocolului Silvic Călărași. Imaginile cu arborii tăiați recent au fost făcute publice de organizația neguvernamentală Garda Națională de Mediu.