Tren de călători atacat de o dronă rusească în Odesa: mecanicul de locomotivă şi ajutorul său au murit
Un mecanic de locomotivă şi asistentul său au fost ucişi într-un atac rusesc cu dronă asupra unui tren de călători în apropiere de Odesa, în sudul Ucrainei, a anunţat joi directorul Căilor Ferate Naţionale din Ucraina, relatează AFP.
"Conform primelor informaţii disponibile, acest atac nu a lăsat nicio şansă echipajului locomotivei noastre - mecanicul şi asistentul său", a declarat Oleksandr Perţovski pe reţelele sociale. "Este vorba de un act terorist îngrozitor, comis zilnic, şi de un atac ţintit împotriva civililor", a denunţat el.
Un videoclip publicat pe reţelele sociale arată un tren oprit în mijlocul căii ferate, a cărui locomotivă, cuprinsă de flăcări, prezintă o gaură uriaşă.
Potrivit lui Oleksandr Perţovski, trenul transporta călători şi se pregătea să intre în gară pentru a evacua pasagerii, pentru că primise o alertă de ameninţare cu dronă.
"Manevra bruscă a dronei Shahed s-a petrecut în câteva minute, iar echipajul locomotivei nu a avut timp suficient să oprească complet trenul şi să se evacueze", a precizat Perţovski.
"Cei 340 de pasageri şi personalul de bord au fost evacuaţi într-un loc sigur. Niciunul dintre ei nu a fost rănit", a asigurat directorul. În tren se aflau 67 de copii.
El spune că atacul a fost efectuat de o dronă "Shahed" echipată cu un motor cu reacţie. În ultimele luni, Moscova a intensificat utilizarea acestei variante de dronă de atac de concepţie iraniană, mai greu de interceptat decât modelele cu motor cu piston folosite pe scară largă împotriva Ucrainei începând din 2022.
La sfârşitul lunii ianuarie, un atac rus asupra unui tren de pasageri din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, a provocat cel puţin cinci decese. Ca reacţie, directorul companiei feroviare ucrainene a acuzat Moscova că încearcă să "izoleze anumite regiuni" de restul ţării, în timp ce atacurile asupra infrastructurii feroviare din apropierea liniei frontului s-au intensificat în estul Ucrainei.
Sursa: news.ro
Pakistan: Treizeci şi patru de copii şi o profesoară au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei şcoli
Cel puţin 34 de elevi şi o profesoară au murit, joi, după ce acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit în timpul orelor în oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, au declarat reprezentanţii Poliţiei şi ai echipelor de salvare, potrivit Reuters.
Inundații istorice la Istanbul: patru morți și mii de pagube. Cele mai grave viituri din 1942
Istanbulul se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii peste 80 de ani, după ploile torențiale care au lovit metropola turcă. Bilanțul victimelor a crescut vineri, 16 octombrie, la patru morți, în timp ce autoritățile continuă intervențiile în zonele afectate.
Trump îl atacă dur pe Zelenski: „Este mai dificil să negociezi cu el decât cu Putin”
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat noi critici la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l că nu dorește cu adevărat încheierea războiului cu Rusia.