Întârzieri și nereguli la plata despăgubirilor RCA la majoritatea societăților de asigurare
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a constatat mai multe deficiențe și abateri comune la majoritatea societăților de asigurare verificate, în urma unui control tematic privind modul de instrumentare și soluționare a dosarelor de daună aferente asigurării obligatorii RCA internă.
Controlul tematic a vizat modulul de instrumentare și soluționare a dosarelor de daune aferente asigurării obligatorii RCA internă, pentru perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2025. Controlul a vizat atât respectarea termenelor de examinare, soluționare și achitare a despăgubirilor, cât și obligațiile privind comunicarea deciziilor către persoanele păgubite și gestionarea dosarelor de daună, scrie bizlaw.md.
Din totalul celor peste 22 mii de dosare de daună aferente RCA internă examinate în cadrul controlului efectuat la nouă societăți de asigurare, se atestă că:
- 11 975 dosare de daună, ceea ce reprezintă 54,4% din total, au fost soluționate și achitate în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii cererii de despăgubire;
- alte 4054 dosare de daune au fost soluționate și achitate în termen de între 30 și 45 de zile, de la data depunerii cererii de despăgubire, reprezentând cumulativ 72,8% din dosarele regularizate;
- 1757 dosare de daune au fost soluționate și achitate în termen între 45 și 60 de zile, reprezentând cumulativ 80,8% din dosarele regularizate;
- alte 2341 dosare de daune au fost soluționate și achitate în termen între 60 și 90 de zile, constituind cumulativ 91,4% din dosare regularizate și fiind încadrate în termenul legal.
Totodată, verificările au evidențiat și o serie de abateri privind respectarea termenelor și procedurilor aplicabile în procesul de gestionare și soluționare a dosarelor de despăgubire, după cum urmează:
- în 849 cazuri (3,9% din total) au fost constatate depășiri ale termenului de constatare a pagubelor (5 zile lucrătoare de la data primirii cererii de despăgubire);
- în 1 059 cazuri (4,8% din total) au fost constatate depășiri alte termenului de emitere a deciziilor privind soluționarea cererilor de despăgubire;
- în 3 141 cazuri (14,3% din total) au fost constatate depășiri ale termenului de comunicare a deciziilor privind soluționarea cererilor de despăgubire (5 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei asigurătorului);
- în 1 239 cazuri (5,6% din total), asigurătorii au admis depășiri ale termenului legal de achitare a despăgubirilor de asigurare în termen de cel mult 90 de zile de la data depunerii cererii de despăgubire;
Totodată, în 5 072 de cazuri (23,0% din total) au fost constatate depășiri ale termenului de achitare a despăgubirilor în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea deciziei de către asigurător. În anumite situații, această neconcordanță a fost determinată inclusiv de transmiterea cu întârziere de către păgubiți a datelor necesare procesării plăților, precum rechizitele bancare. Aceste practici sunt de natură să afecteze drepturile persoanelor păgubite și să diminueze nivelul de încredere în activitatea asigurătorului, fiind necesară întreprinderea unor măsuri de remediere în vederea asigurării respectării prevederilor Legii nr. 106/2022.
În acest context, CNPF a dispus conformarea activității tuturor societăților de asigurare vizate cu prevederile Legii nr. 106/2022 și a formulat recomandări privind implementarea unor mecanisme eficiente de monitorizare a termenelor legale, îmbunătățirea comunicării cu persoanele păgubite și asigurarea trasabilității comunicărilor, instruirea continuă a personalului implicat în regularizarea daunelor etc. În același timp, CNPF îndeamnă persoanele păgubite să completeze integral și corect formularele de despăgubire, inclusiv câmpurile necesare identificării solicitantului, descrierii evenimentului asigurat și procesării plății despăgubirii. Transmiterea completă și în timp util a informațiilor facilitează regularizarea dosarelor de daună și achitarea despăgubirilor în termene cât mai reduse.
Moldova, detronată pe piața neagră a țigărilor din România! Bulgaria și Duty Free preiau conducerea
Ponderea țigărilor provenite din Republica Moldova pe piața neagră din România a scăzut în luna iulie 2026, chiar dacă, per ansamblu, contrabanda cu produse din tutun a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani.
Brățara care n-a salvat o viață! Statul cumpără din nou de la firma vizată într-un scandal
Crima de la Măgdăcești readuce în prim-plan sistemul de monitorizare electronică al statului. Bărbatul care și-a împușcat mortal soția, deși avea interdicție să se apropie de ea, purta o brățară electronică ce nu mai transmitea semnal înainte de atac, iar ulterior dispozitivul a dispărut.
(VIDEO) Șase motocicliști din Rezina au ignorat somația polițiștilor și au fugit cu viteză. Cinci dintre ei nu aveau permis
Șase motocicliști din raionul Rezina au fost sancționați de polițiști după ce au ignorat somația regulamentară de a opri și și-au continuat deplasarea cu viteză excesivă.