Comisie municipală intersectorială pentru prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor
În municipiul Chișinău va fi instituită o comisie intersectorială pentru coordonarea instituțională și elaborarea de politici locale menite să prevină consumul de droguri în rândul copiilor și tinerilor. Constituirea este anunțată de către Direcția generală educație, tineret și sport în contextul elaborării Planului de Acțiuni pentru anii 2026-2027, transmite IPN.
În cadrul unei ședințe organizate de DGETS, viceprimarul capitalei, Victor Pruteanu, și șeful adjunct al Direcției Educație, Andrei Pavaloi, au subliniat importanța unei colaborări strânse între instituțiile din domeniul educației, sănătății, protecției copilului și ordinii publice pentru prevenirea răspândirii fenomenului în mediul educațional.
Planul municipal de acțiuni pentru prevenirea consumului de droguri va cuprinde măsuri de informare, prevenție și intervenție în instituțiile de învățământ, precum și mecanisme de cooperare între autoritățile locale și structurile specializate.
Autoritățile municipale precizează că planul urmează să fie definitivat și aprobat, iar comisia intersectorială va fi instituită pentru a monitoriza implementarea măsurilor prevăzute.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.