A opta reuniune de dialog bilateral RM-UE a Subcomitetului de asociere s-a desfășurat la Chișinău
Ministerul Finanțelor a organizat cea de-a VIII-a reuniune de dialog moldo-european (Cluster 1), ce derivă din prevederile Acordului de Asociere a țării noastre cu Uniunea Europeană - "Dialog economic, managementul finanțelor publice, statistică, reforma sectorului financiar, clauze de control și anti-fraudă".
Dialogul s-a axat pe câțiva piloni de bază: situația macroeconomică în Republica Moldova și în Uniunea Europeană, reforma managementului finanțelor publice, progresul reformelor în sectorul financiar, anti-fraudă și control.
Oficialii au discutat despre sprijinul extern acordat Republicii Moldova, cu accent pe asistența macrofinanciară din partea UE și programul de asistență financiară a Fondului Monetar Internațional. În acest context, secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, și-a exprimat gratitudinea pentru suportul oferit de partenerii europeni în cadrul multiplelor proiecte implementate la nivel național, menționând că: „Pentru a avansa în procesul de integrare europeană, Republica Moldova mizează în continuare pe sprijinul UE în implementarea reformelor în domeniile discutate".
Totodată, participanții au prezentat evoluțiile consemnate în implementarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice, situația actuală privind investițiile publice, executarea bugetară, progresele înregistrate pe piața financiară, evoluțiile în alinierea statisticii naționale la acquis-ul comunitar în domeniul statistic, prioritățile Guvernului în ceea ce privește atragerea investițiilor străine directe etc.
La final, secretarul general adjunct al Ministerului Finanțelor, Ana Luca, a mulțumit tuturor participanților pentru contribuțiile valoroase în cadrul dialogului, remarcând faptul că Republica Moldova rămâne angajată plenar în implementarea reformelor orientate spre asigurarea creșterii economice durabile și îmbunătățirea bunăstării cetățenilor.
La eveniment au participat reprezentanți ai mai multor autorități publice naționale, printre care Ministerul Finanțelor, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Serviciul Fiscal de Stat, Banca Națională a Moldovei, Curtea de Conturi, Comisia Națională a Pieței Financiare, Centrul Național Anticorupție, Biroul Național de Statistică ș.a., precum și oficiali europeni, reprezentanți ai Direcției Generale Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene, Oficiului European de Luptă Antifraudă, Oficiului de Statistică al UE, FISMA, EUROSTAT, Delegației UE în Moldova, înalți consilieri ai UE în Moldova etc.
(VIDEO) Scandal în Parlament: Costiuc și Carp și-au dorit unul altuia pușcărie. „Musca se învârte în jurul unei cușme”
Lilian Carp și Vasile Costiuc au făcut un schimb acid de replici în Parlament și, într-un final, și-au dorit unul celuilalt răspundere penală pentru presupuse ilegalități. Totul a început cu întrebarea adresată de Costiuc referitor la un dosar mai vechi, în care este vizat.
Ion Ceban propune organizarea unui referendum privind reforma administrației publice locale. Proiectul a fost depus în Parlament
Lideru (MAN), Ion Ceban, a depus în Parlament un proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale. Potrivit inițiativei legislative, referendumul ar urma să aibă loc la 27 septembrie 2026.
(VIDEO) Aliona Drăgănel: Reforma „Restart”, în domeniul Asistenței Sociale, a transferat responsabilități către Chișinău fără acoperire financiară
Șefa interimară a Direcției generale asistență medicală și socială, Aliona Drăgănel, a declarat că reforma sistemului de asistență socială „Restart” a pus o presiune financiară suplimentară asupra municipiului Chișinău, prin delegarea unor competențe fără resursele necesare pentru exercitarea acestora.