Boom pe piața carburanților! Moldova și-a majorat de cinci ori livrările către Ucraina
Importurile de benzină ale Ucrainei au crescut cu aproape 30% în luna mai, pe fondul majorării consumului sezonier și al unei cereri mai ridicate pe piața internă. Potrivit datelor grupului de consultanță „A-95”, Ucraina a importat 90,3 mii de tone de benzină, cu aproape o treime mai mult decât în luna precedentă.
Analiștii de la ENKOR remarcă faptul că, spre deosebire de piața motorinei, unde există excedente de produs, segmentul benzinei nu se confruntă cu suprasaturare, deoarece cererea crește odată cu sezonul cald, iar oferta disponibilă pe piață s-a redus, informează bani.md.
Creșterea importurilor a fost susținută în principal de marile rețele de benzinării. Operatorul OKKO și-a majorat achizițiile cu 29%, până la 24,6 mii de tone, în timp ce WOG și-a dublat volumele importate, ajungând la 17 mii de tone.
Unul dintre cele mai spectaculoase avansuri a fost înregistrat pe direcția Republicii Moldova. Livrările de benzină din Moldova către Ucraina au crescut de peste cinci ori într-o singură lună, de la 2,3 mii de tone în aprilie la 12,1 mii de tone în mai.
Potrivit sursei citate, companiile din Republica Moldova, care comercializează în principal benzină produsă de rafinăria Rompetrol din Năvodari, au reușit să răspundă rapid cererii venite din partea importatorilor ucraineni în contextul reducerii ofertei din alte state.
În paralel, importurile directe din România au crescut de la 15,3 mii la 24 de mii de tone. Cererea pentru carburanții produși de OMV Petrom a fost alimentată de reducerea livrărilor din Polonia.
Compania poloneză ORLEN și-a limitat pentru a doua lună consecutiv exporturile către Ucraina, concentrându-se pe aprovizionarea pieței interne în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Ca urmare, traderii ucraineni au fost nevoiți să identifice surse alternative de aprovizionare.
În acest context, și livrările din Lituania au crescut semnificativ. ORLEN Lietuva și-a majorat exporturile către Ucraina de la 25,2 mii la 30,7 mii de tone, compensând parțial reducerea volumelor venite din Polonia.
Moldova, detronată pe piața neagră a țigărilor din România! Bulgaria și Duty Free preiau conducerea
Ponderea țigărilor provenite din Republica Moldova pe piața neagră din România a scăzut în luna iulie 2026, chiar dacă, per ansamblu, contrabanda cu produse din tutun a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani.
Brățara care n-a salvat o viață! Statul cumpără din nou de la firma vizată într-un scandal
Crima de la Măgdăcești readuce în prim-plan sistemul de monitorizare electronică al statului. Bărbatul care și-a împușcat mortal soția, deși avea interdicție să se apropie de ea, purta o brățară electronică ce nu mai transmitea semnal înainte de atac, iar ulterior dispozitivul a dispărut.
(VIDEO) Șase motocicliști din Rezina au ignorat somația polițiștilor și au fugit cu viteză. Cinci dintre ei nu aveau permis
Șase motocicliști din raionul Rezina au fost sancționați de polițiști după ce au ignorat somația regulamentară de a opri și și-au continuat deplasarea cu viteză excesivă.