Înregistrările pentru compensații la energie au început

Cetățenii pot solicita compensații la energie pentru sezonul rece 2024-2025, care include lunile noiembrie-martie, pe platforma compensatii.gov.md.

publicat de Veronica Ciortan
luni, 4 noiembrie 2024, 13:02   1318
Compensații

Conform autorităților, pentru a beneficia de compensații, toți consumatorii trebuie să depună cerere, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu în sistem anul trecut. Cererea poate fi depusă online, prin intermediul platformei compensatii.gov.md sau cu ajutorul registratorilor. Sunt eligibile toate gospodăriile încălzite pe bază de gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibil solid (lemne, cărbuni, pelete, brichete). 

Persoanele care nu au acces la internet sau întâmpină dificultăți la înregistrarea pe platformă pot completa cererea cu ajutorul asistenților sociali sau ai specialiștilor centrelor unificate de prestare a serviciilor (CUPS). În localitățile cu număr mare de solicitanți vor fi disponibile echipe mobile care să ajute la înregistrarea cetățenilor. Pentru întrebări legate de procesul de înregistrare este disponibil numărul gratuit al centrului de apel 0 8000 5000 (luni-vineri de la 08:00 la 18:00 și sâmbătă de la 10:00 la 16:00).  

Pentru a primi compensații pentru luna noiembrie, doritorii trebuie să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md până la data de 28 noiembrie. Pe perioada sezonului rece, cererile pot fi depuse oricând, dar compensațiile nu vor fi acordate pentru lunile precedente. Dacă cererea a fost depusă după data de 28 a lunii, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare. 

„Și în acest an, Guvernul susține cetățenii vulnerabili în sezonul rece și compensează o parte din cheltuielile pentru energie. Intenția noastră este ca gospodăriile să nu plătească mai mult decât anul trecut pentru același consum. Am intervenit cu anumite schimbări și simplificări ale sistemului pentru ca acesta să fie cât mai accesibil pentru cetățeni”, a menționat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale. 

Pentru a asigura distribuirea corectă a compensațiilor, sistemul informațional „Vulnerabilitatea Energetică” verifică atent datele introduse de solicitanți, accesând informații financiare, imobiliare și despre trecerea frontierei deținute de instituțiile de stat, cum sunt Serviciul Fiscal, Casa Națională de Asigurări Sociale, Poliția de Frontieră, etc. 

Cetățenii sunt încurajați să fie prudenți la posibilele situații de escrocherie, și să nu ofere date personale și financiare în răspuns la apeluri și mesaje nesolicitate. Pentru siguranța beneficiarilor, comunicarea datelor confidențiale se realizează exclusiv pe platforma oficială compensatii.gov.md sau la asistentul social din localitate.

În sezonul 2023-2024, peste 750 de mii de gospodării au beneficiat de compensații, dintre care aproape o treime se încălzesc pe bază de lemne. Mai bine de jumătate dintre gospodăriile beneficiare s-au înregistrat în sistem cu ajutorul registratorilor. În sezonul rece precedent, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Italiei, Suediei și Cehiei.

Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice a fost creat în 2022 de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul Uniunii Europene, al Slovaciei și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). De la lansarea sa, acesta a oferit compensații pe factură pentru aproape 900.000 de gospodării – în jur de 75% din totalul Moldovei. Conform evaluării PNUD a impactului Fondului, compensațiile au redus nivelul sărăciei energetice cu 43% și au avut cel mai mare impact asupra familiilor cele mai vulnerabile.

109 MW capacitate de rețea – eliberați pentru potențialii producători de energie regenerabilă

Peste 109 MW capacitate de rețea au fost eliberați pentru potențialii producători de energie regenerabilă care doresc să investească în Republica Moldova. Ministerul Energiei precizează că noile capacități s-au eliberat ca urmare a introducerii garanțiilor financiare pentru eliberarea avizelor de racordare la rețea pentru centralele electrice regenerabile de peste 200 kW.

Carburanții se ieftinesc în weekend

În următoarele trei zile, prețul benzinei cu cifra octanică 95 scade cu 15 bani, ajungând la 23,27 lei/litru. Motorina standard se ieftinește cu 17 bani, până la 20,21 lei/litru. Prețurile maximale au fost anunțate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.